Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A fost lozul câştigător al Clujului, dar Paszkany gândeşte noua echipă fără el: "E ultima mea şansă" CFR mai trimite un jucător în Europa. Cine pleacă la vară:

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 30 martie 2013 ·

Atacantul grec a primit acceptul lui Paszkany să plece la vară pentru un milion de euro şi doar la o echipă din străinătate, nu în Liga I

Vârful de 29 de ani va intra la vară în ultimul an de contract şi are şanse mari să se transfere în Germania

Aventura lui Pantelis Kapetanos în Gruia se apropie de final. Atacantul a ajuns la Cluj în ianuarie 2011, însă primele lui şase luni la CFR au fost de coşmar, accidentarea suferită în perioada în care juca la Steaua recidivând. A urmat apoi un an perfect, în care a contribuit decisiv la câştigarea titlului. Oarecum firesc, CFR a avut oferte de aproape două milioane de euro pentru el, dar Paszkany şi Mureşan au decis să îl păstreze şi să forţeze calificarea în grupele Ligii. Au tras lozul câştigător, deoarece grecul a fost decisiv în bătălia pentru calificare şi mai apoi la obţinerea celor 10 puncte. Atacantul a cerut şi în iarnă să fie lăsat să plece, însă mutarea nu s-a produs, deoarece şefii au cerut pentru el tot în jur de două milioane de euro.

Nu are voie să plece în Liga I

Atacantul a avut recent o nouă discuţie cu Paszkany şi Mureşan şi, se pare, a întors în favoarea sa problema transferului. "Am o vârstă, e ultima mea şansă să câştig bani mai mulţi", a fost mesajul lui Kapetanos prin care l-a înduplecat pe finanţatorul campioanei. Acesta i-a promis grecului că va primi acceptul să se transfere la vară pentru un milion de euro, cu condiţia să nu ajungă la un alt club din Liga I. Cel mai probabil, Kapetanos va ajunge în Germania, acolo de unde e urmărit de mai multe cluburi. O altă variantă pentru atacant este revenirea în ţara sa natală, dar sunt şanse mici ca acolo să primească un salariu de 400.000 de euro, cât ar dori el pentru a încerca o nouă aventură.

10 goluri a marcat grecul în 29 de partide jucate în acest sezon

12 goluri a

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 2 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte

Ziarul Financiar acum 38 minute
PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte. Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 1

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum o ora
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum o ora
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum o ora
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 2 ore
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 4 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 10 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Aproape 800 de persoane au fost ucise în apropierea centrelor de ajutor umanitar din Gaza, începând din luna mai, susține ONU

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Biroul Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR) a anunţat vineri că, de la sfârşitul lunii mai, cel puţin 798 de persoane au fost ucise în timp ce încercau să ajungă la

O curte de apel americană a anulat acordul privind pedeapsa negociată pentru „creierul” atentatelor din 11 septembrie 2001

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O curte de apel americană a anulat din nou, vineri, acordul privind pedeapsa negociată pentru Khalid Sheikh Mohammed, considerat „creierul” atentatelor din 11 septembrie 2001, amânând încă o dată des

Vremea

București
acum

22°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/31°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

19°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°