IAȘI. Un membru al Baroului Iași a câștigat litigiul pe care îl intentase companiei Orange.
Judecătoria Sectorului 1, din București, a admis în parte acțiunea formulată de avocatul Eugen Bichiș. Instanța a decis rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare a aparatului Apple iPhone 4 achiziționat pe 27 mai 2011, precum și rezilierea contractului încheiat în aceeași zi și au obligat SC Orange SA la restituirea sumei de 938,18 lei, cu titlu de daune interese. Judecătorii bucureșteni au respins cererea privind obligarea Orange la plata sumei de 2.000 de lei, cu titlu de daune compensatorii.
În fața judecătorilor, avocatul ieșean a precizat că problemele dintre el și compania Orange au apărut după ce a cumpărat, pe numele cabinetului de avocatură, un aparat iPhone 4, încheind un contract dedicat acelui tip de telefon, contra sumei de aproximativ 900 de lei și a unui abonament lunar de 29 de euro. El a adăugat că, la un moment dat, aparatul s-a defectat, butonul central nemaifuncționând, motiv pentru care a dus telefonul la magazin, pentru a fi reparat. Avocatul a susținut că, la scurt timp, telefonul i-a fost înapoiat, spunându-i-se că nu era defect, dar acest lucru s-a dovedit a fi fals.
Bichiș a adăugat că a cerut un nou aparat, în schimbul celui defect, însă reprezentanții companiei i-ar fi oferit un telefon fără ambalaj, fără acte, desigilat și fără accesorii. Pe de altă parte, reprezentanții Orange i-au transmis ieșeanului că au respectat procedurile și că telefonul dat la schimb era dat de același producător și că prezenta aceleași caracteristici tehnice cu produsul înlocuit, fiind doar ambalat diferit față de pachetele comerciale.
IAȘI. Un membru al Baroului Iași a câștigat litigiul pe care îl intentase companiei Orange.
Judecătoria Sectorului 1, din București, a admis în parte acțiunea formulată de avocatul Eugen Bichiș. Instanța a