N-am timp, draga cititorule. N-am prea mult timp să-ţi dedic. Pentru tine, cititorule, cel care eşti condiţia sine qua non a muncii mele, am puţin timp.

Îţi scriu pe fugă, trebuie să mă întorc la îndatoririle mele, dar vreau să bifez şi un post pe blog. Trebuie să updatez ediţia online, să fac o machetă şi să scriu un text pentru ediţia tipărită. Să urmăresc şi o emisiune TV. Dragă cititorule, am şi un interviu săptămâna viitoare, trebuie să mă documentez şi să fac întrebările.

Şi trebuie s-ajung într-una dintre dimineţi să plătesc impozitul pe casă, pentru că la ANAF nu merge aplicaţia online. Apoi, seara, trebuie să cumpăr nişte salată olandeză din supermarket, căci tarabagii nu ţin cont de ediţii speciale, ci mai degrabă de schimbul doi. Şi-apoi să gătesc şi să programez maşina de spălat. Cu aspiratorul dau în weekend. Şi înainte să adorm să verific ştirile pe smartphone. Căci weekendul e pentru treburile domestice, nu?

Dragă cititorule, de multe ori weekendul pentru mine înseamnă munca în redacţie. Sau acasă. Până când un telefon m-a făcut să nu pot să respir în acelaşi ritm cu cel de la celălat capăt al „firului“. Până când am conştientizat - de data asta în lumea reală, nu a scriiturii - ce înseamnă SMURD, cameră de gardă şi intervenţie chirurgicală de urgenţă. Toate pentru cel căruia îi cumpăram robotic salată olandeză din supermarket şi îi găteam în fiecare seară. Firul a fost întins şi subţire, graţia divină l-a fortificat, iar eu sunt acum în faţa unei tastaturi, binecuvântată să nu mă întreb „cum ar fi fost dacă“ şi fără să am încă amintiri.

Dar de acum înainte, cititorule, voi avea timp. Nimic mai mult, nimic mai puţin. Tot timpul din lume. Pentru zâmbete şi salate cumpărate din piaţă. Pentru nereproşuri şi neconvalescenţă. Pentru excursii, flori, shaorma de casă, o zi întreagă în pat, desene în creion, picnic în parc şi praf pe mo