Neatenţia şi viteza în trafic a unui şofer din Iaşi a avut ca rezultat, în urmă cu două nopţi, rănirea unei persoane şi avarierea a patru autoturisme.
Evenimentul rutier a avut loc în noaptea de joi spre vineri, pe bulevardul Nicolae Iorga. Ştefan I. (25 de ani), din Iaşi, în timp ce se deplasa cu maşina personală, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra autoturismului şi a intrat pe contrasens, unde a lovit alte trei maşini parcate. Un pasager din maşină, Silviu C. (26 de ani), a fost rănit grav, fiind transportat de urgenţă la spital. Poliţiştii l-au testat pe şofer cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,12 mg de alcool pur pe litru în aerul expirat. Pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
„Pacientul a fost adus cu ambulanţa în serviciul de urgenţă, după un accident rutier. El a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral, traumatism toraco-abdominal, contuzie de coloană cervicală şi epistaxis anterior (hemoragie nazală). A fost redirijat către Spitalul de Neurochirurgie, pentru mai multe investigaţii“, a spus dr. Gabriel Perianu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf. Spiridon“.
Neatenţia şi viteza în trafic a unui şofer din Iaşi a avut ca rezultat, în urmă cu două nopţi, rănirea unei persoane şi avarierea a patru autoturisme.
Evenimentul rutier a avut loc în noaptea de joi spre vineri, pe bulevardul Nicolae Iorga. Ştefan I. (25 de ani), din Iaşi, în timp ce se deplasa cu maşina personală, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra autoturismului şi a intrat pe contrasens, unde a lovit alte trei maşini parcate. Un pasager din maşină, Silviu C. (26 de ani), a fost rănit grav, fiind transportat de urgenţă la spital. Poliţiştii l-au testat pe şofer cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,12 mg de alcool pur pe litru în aerul expirat.