Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salariaţii Olchim au luat cu asalt Prefectura Vâlcea

Publicat in Radical de Valcea, sâmbătă 30 martie 2013 ·

Aproximativ 300 de salariaţi de la Oltchim au protestat vineri, 29 martie a.c., în faţa sediului Prefecturii şi a Primăriei din Râmnicu Vâlcea.

Salariaţii Oltchim SA au continuat şi vineri, 29 martie a.c., protestele în faţa sediului societăţii din Râmnicu Vâlcea, nemulţumiţi de concedierile anunţate şi de faptul că nu şi-au primit salariile.

“Nu mai este treaba sindicatului. Noi le-am comunicat oamenilor neputinţa statului de a le oferi soluţii la revendicări. Ştim că li se poate da numai 45% din lichidările pe luna februarie, restul banilor, potrivit legii, am înţeles că se caută soluţii împreună cu AJOFM pentru acordarea a trei salarii brute pe economie. Din păcate, nu ni s-a comunicat absolut nimic despre perspectiva de dezvoltare a combinatului.”, a declarat Mihai Diculoiu, liderul Sindicatului Liber Oltchim, potrivit AGERPRES.

În jurul orei 11:00, protestele din curtea Oltchim SA s-au încheiat, dar 300 de salariaţi au decis să meargă spre Râmnicu Vâlcea, 8 km pe jos, pentru a continua acţiunea în faţa Prefecturii.

Salariaţii au pornit marşul spre oraş după anunţul făcut de administratorul judiciar că există bani doar pentru plata a 45% din lichidarea pe februarie, dar şi la aflarea veştii că începând de săptămâna viitoare urmează să fie disponibilizaţi 1.300 de angajaţi.

“Nu am reuşit să rezolvăm absolut nimic în urma discuţiilor pe care le-am avut atât cu prefectul Mircea Nadolu, cât şi cu primarul Emilian Frâncu. Singura soluţie rămâne în mâinile premierului Ponta şi ale ministrului Vosganian. Colac peste pupăză am aflat că de luni urmează ca 1.300 de oameni de la combinat să fie concediaţi. Asta ne mai trebuia după ce oamenii nu şi-au luat banii de trei luni. Nu ştiu ce va urma, oamenii au devenit extrem de tensionaţi, disperarea a ajuns la cote maxime mai ales după ce au parcurs în marş zece kilometri de la platformă până în centrul

Articolul in Radical de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei de vineri, 10 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Crin Antonescu, despre varianta ca Marcel Ciolacu să candideze la prezidențiale: „Dacă mă susține, nu se pune problema”

Libertatea acum 10 ore
Crin Antonescu a declarat joi, 9 ianuarie, la Digi24, că a discutat telefonic cu premierul și președintele PSD, Marcel Ciolacu, care i-a transmis că îl susține la alegerile prezidențiale din primăvară, dar decizia finală se va lua la Congresul PSD.

O nouă zi liberă pentru bugetari: Minivacanţă de patru zile

Mediafax acum 8 ore
„Pentru personalul din sistemul bugetar, ziua de 2 mai 2025 se stabileşte ca zi liberă”, potrivit proiectului de hotărâre de Guvern care figurează pe ordinea de zi a şedinţei de vineri. Potrivit documentului, pentru recuperarea zilei de muncă, insti

Atenționare de călătorie pentru Belgia transmisă de MAE. E grevă în transportul public

Ziare.com acum 7 ore
Cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Belgiei sunt atenționați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că în perioada 12 ianuarie 2025, orele 22.00 - 13 ianuarie 2025, orele 22.00, va avea loc o manif

Catedrala Neamului va fi gata în anul acesta, în octombrie, când va fi sfințită de Patriarhul Daniel și de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I

HotNews acum 10 ore
Catedrala Naţională din București (Catedrala Mântuirii Neamului) va fi sfinţită anul acesta, pe data de 26 octombrie, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, informează Agerpres

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Tribuna acum 13 ore
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Donald Trump Jr. găseşte o modalitate de a da vina pe Ucraina pentru răspândirea incendiilor din Los Angeles

News.ro acum 10 ore
Donald Trump Jr., fiul cel mare al preşedintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, a reuşit cumva să târască Ucraina în lupta furibundă a lumii MAGA împotriva democraţilor din California pe tema răspunsului la incendiile de vegetaţie care fac ra

Zeci de mii de oameni manifestează în Austria împotriva preluării puterii de către extrema dreaptă

News.ro acum 7 ore
Zeci de mii de persoane au manifestat joi la Viena pentru a spune „nu” unui cancelar de extremă dreapta, în condiţiile în care liderul Partidului Libertăţii (FPÖ), Herbert Kickl, negociază cu conservatorii formarea unui guvern, relatează AFP. „Mi-e

Un elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg într-o şcoală din Târgu Jiu

Adevarul acum 11 ore
Un elev de 14 ani a fost înjunghiat de un coleg, de aceeaşi vârstă. Atacul a avut loc în timpul pauzei, după o discuţie aprinsă între cei doi.

Au apărut dovezi că boţii ruşi l-au favorizat pe candidatul anti-NATO la alegerile prezidenţiale din Croaţia

News.ro acum 8 ore
Boţii ruşi au contribuit la lansarea unei „campanii de dezinformare pro-Kremlin” pe social media pentru a sprijini candidatul prezidenţial anti-NATO din Croaţia, a anunţat miercuri un grup de experţi, relatează POLITICO. Centrul pentru Rezilienţa In

Vremea

București
acum

vin.

5°/13°
sâm.

4°/5°
dum.

3°/5°
lun.

0°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-0°/4°
lun.

-2°/1°
Constanta
acum

vin.

6°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/5°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/1°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

11°
vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°