Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O să v-amintiți duminica asta: Bistrițencele sunt invitatele Corinei Chiriac la Național TV

Publicat in Bistriteanul, sâmbătă 30 martie 2013 ·

Încântată de ceea ce a descoperit la Bistrița cu ocazia recitalului de la Femeia Europeană, Corina Chiriac i-a lansat o invitație lui Doris Moldovan de a veni într-o emisiune alături de Florile Dumitrene și Virginia Linul, în care să pună în valoare tradițiile din Bistrița-Năsăud. Emisiunea va fi difuzată mâine, începând cu ora 13.00.

Emisiunea ”Să v-amintiți duminica!” a Corinei Chiriac de mâine, care va începe la ora 13.00 pe Național TV, are în centrul atenției tradițiile din Bistrița-Năsăud.

La începutul lunii martie, Corina Chiriac a venit la Bistrița pentru a susține un recital de excepție cu ocazia evenimentului ”Femeia Europeană” organizat de Doris Moldovan. Sute de bistrițeni au fost prezenți atunci să o vadă pe îndrăgita interpretă, iar aceasta a rămas profund impresionată nu numai de primirea bistrițenilor, ci și de oamenii deosebiți pe care i-a cunoscut atunci. Încântată de cunoștiința cu Doris Moldovan, doamnele din ansamblul ”Flori dumitrene” (care au urcat pe scenă în costum popular) și fascinată de costumele minunate care ies din mâna meșterului popular Virginia Linul, aceasta le-a lansat invitația de a fi prezente în emisiunea sa, care printre altele promovează frumusețea folclorului românesc, dar și tradițiile și obiceiurile noastre. Înregistrările au avut loc deja, iar emisiunea va fi difuzată mâine, 31 martie, începând cu ora 13.00. Cei care vor rata emisia pot urmări redifuzările de marți (ora 15.15) și duminică ora 23.15.

”Emisiunea a fost minunată. I-am cucerit pe toți cei prezenți cu frumusețea costumelor și tradițiilor noastre, păstrate și adaptate vremurilor pe care le trăim. Veți vedea în emisiune de ce spun asta. Eu sunt încântată că am reușit încă o dată să îmi țin promisiunea de a promova peste tot Bistrița-Năsăud. Chiar cred în oamenii din acest județ și în puterea lor de a schimba fața României cu exemple pozitive, di

Articolul in Bistriteanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 2 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 32 minute
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum o ora
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Amenda primită de Albert NBN, după ce a înjurat România pe scena Festivalului „Beach, Please!”

Adevarul acum 29 minute
Trapperul Albert NBN, care a înjurat România atunci când se afla pe scenă la festivalul „Beach, Please!”, a fost amendat miercuri, 16 iulie, de către Jandarmeria Română.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Tentative de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Avertismentul cetățenilor pentru autorități

Gandul acum 26 minute
Reprezentanții Poliției de Frontieră a transmis un avertisment cetățenilor, miercuri 16 iulie, cu privire la o serie de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. În ultima perioadă, mai multe persoane au reclamat că au primit apeluri de

Italia ar putea elibera din închisori 10.000 de deţinuţi pentru a reduce supraaglomerarea

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Italia ar putea elibera din închisori aproximativ 10.000 de deţinuţi, adică în jur de 15% din totalul populaţiei carcerale, pentru a atenua supraaglomerarea din penitenciare, a anunţat miercuri Minis

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 33 minute
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Polonia acuză Rusia că a atacat cu drone o fabrică poloneză din Ucraina

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Polonia a acuzat miercuri Rusia că a atacat cu drone o fabrică de pardoseli din lemn a unui grup polonez în Vinniţa (sud-vestul Ucrainei), într-un bombardament asupra regiunii, soldat cu cel puţin op

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/33°
joi

18°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/26°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°