Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, sâmbătă, că va propune ca regiunile "să aibă în denumire nume proprii", respectiv regiunea Moldova, susţinând că o denumire precum regiunea 3 Sud Muntenia nu i se pare oportună, întrucât locuitorii din zona respectivă sunt munteni, nu "trei sud munteni".
Liviu Dragnea a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la Iaşi, că va propune ca regiunile să nu aibă "denumiri numerotate", ci să conţină nume proprii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Vom veni cu propuneri concrete perioada următoare. Regiunea din nord-estul ţării se va numi regiunea Moldova. Vrem ca regiunile să aibă în denumire nume proprii. Ce-i aia regiunea 3 Sud Muntenia? Cum se numesc locuitorii de acolo, «trei sud munteni»?", a afirmat vicepremierul Liviu Dragnea.
El a spus că dacă regiunile vor conţine în denumire nume proprii, "se întăreşte foarte mult sentimentul de apartenenţă la comunitate".
"O să vedem la final şi procedura prin care vor fi desemnaţi cei care conduc regiunea, dacă vor fi numiţi preşedinţi regionali sau guvernatori. Vom stabili şi dacă vor fi aleşi în mod indirect eventual de către consilierii locali sau dacă se va face o conducere prin rotaţie în cei doi-trei ani de tranziţie, până la alegerile din 2016", a afirmat Liviu Dragnea.
El a mai spus că este important ca în acest an să fie înfiinţate regiunile, adăugând însă că întregul proces al regionalizării va dura câţiva ani.
"Termenul pentru înfiinţarea regiunilor încă din acest an nu este unul scurt. Tot timpul se va spune că este prea scurt, pentru că nu este uşor să treci la un nou sistem administrativ", a mai spus vicepremierul Liviu Dragnea.
Liviu Dragnea a participat, sâmbătă, la Iaşi, la Conferinţa Judeţeană a PSD, în cadrul căreia Gheorghe Nichita a fost reales în fruntea organizaţiei judeţene a social-democraţilor.
Florin Gh