Părinţii clujeni au avut astăzi ocazia să viziteze şcolile în care urmează să îşi înscrie copiii în clasa pregătitoare, în cadrul Zilei Porţilor Deschise care a avut loc în toate unităţile de învăţământ cu predare în limba română din judeţ.
Părinţii şi viitorii elevi ai clasei pregătitoare au avut ocazia să viziteze astăzi şcolile şi să vadă exact cum arată sălile de clasă. Cei mici au fost cei mai încântaţi şi sunt nerăbdători să meargă la şcoală, dar şi părinţii şi bunicii s-au arătat mulţumiţi.
„Mi se pare o şcoală caldă, primitoare, cu mult material didactic, ceea ce e îmbucurător pentru copii. Cred că aşa vor învăţa mai repede alfabetul, va fi totul o joacă pentru ei”, a spus un părinte.
Părinţii care au vizitata stăzi şcolile sunt de părere că toate clasele sunt foarte frumoase şi primitoare, iar mobilierul este adecvat vârstei lor. La ziua porţilor deschise au luat parte şi părinţi ai căror copii sunt deja în clasa pregătitoare. Aceştia au vrut să răspundă curiozităţilor părinţilor care urmează să îşi înscrie copiii săptămâna viitoare în această clasă.
„CopiIi au evoluat natural, dar într-un ritm mult mai accelerat decât la grădiniţă şi trebuie să le spun celorlalţi părinţi că toţi ştiu să citească”, a spus o mămică.
„Cele mai multe întrebări au fost legate strict de circumpscripţii, documente, testarea copiilor, testarea psihologică şi, bineînşeles, au dorit să vadă sălile de clasă şi să afle despre programa clasei pregătitoare”, a spus şi Sanda Sârb, învăţătoare.
Ziua porţilor deschise pentru şcolile cu predare în limba maghiară va avea loc în 6 aprilie, după Paştele catolic.
Vezi aici mai multe fotografii cu sălile de clasă pregătitoare din şcolile clujene. Înscrierile în clasa pregătitoare încep în data de 2 aprilie.