Nava „Volga” va deschide sâmbătă, la ora 13.00, sezonul navelor de croazieră fluvială în Delta Dunării, anul acesta peste 200 de vase fiind aşteptate să acosteze în Portul Tulcea.
Conform Căpităniei Portului Tulcea, nava „Volga” a plecat din Ismail, Ucraina, şi după ce se va opri la Tulcea va acosta zilele următoare în portul din oraşul Ruse, Bulgaria, o altă navă de croazieră fluvială, „Sound of Music”, urmând să acosteze duminică în Portul Tulcea, potrivit Agerpres.
Cele mai multe nave de croazieră fluvială vin din Germania şi au la bord între 100 şi 200 de persoane care, odată ajunse în Portul Tulcea, pot alege excursii la mănăstirile Saon-Celic Dere-Cocoşu, situate în zona de terasă a judeţului, sau în Delta Dunării.
În timpul plimbării pe canalele din Rezervaţie, turiştii pot lua prânzul, principalele produse fiind cele din peşte preparate după reţete locale.
Excursiile în Delta Dunării sunt oferite de altfel şi turiştilor care ajung în Portul Constanţa cu navele de croazieră maritimă, în ultimii doi ani, potrivit preşedintei Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Corina Martin, excursiile de o zi în Deltă fiind produsul cel mai solicitat de turiştii de pe litoral.
Primele nave de croazieră fluvială au ajuns în Delta Dunării în anul 2001. Dacă atunci în Portul Tulcea au acostat circa şase nave de croazieră, în ultimii ani numărul lor a ajuns la peste 200, numărul acostărilor fiind influenţat în mod principal de cotele apelor Dunării.