La iniţiativa Confederaţiei Naţionale Sindicale “Cartel ALFA” filiala Caraş-Severin în sala de şedinţe din cadrul Palatului Administrativ al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, a avut loc întâlnirea dintre parlamentarii judeţului şi o delegaţie a sindicatului “Ductil” de la punctul de lucru Oţelul Roşu. Delegaţia sindicală a fost însoţită de liderul acestui sindicat, Victor Sabău, Iancu Muhu, secretar naţional al Federaţiei „Solidaritatea Metal“ şi Marian Apostol, preşedinte CNS “Cartel ALFA”, filiala Caraş-Severin. Cât îi priveşte pe parlamentari au lipsit toţi parlamentarii PP DD şi doi parlamentari USL.
Tema discuţiilor a fost situaţia socială şi economică creată la Oţelu Roşu în urma deciziei luate de acţionarii societăţii SC. DUCTIL STEEL SA privind intrarea în conservare a secţiei din Oţelu Roşu şi disponibilizarea salariaţilor din această societate.
Discuţiile au fost caracterizate de interesul tuturor participanţilor pentru găsirea unor soluţii viabile care să creeze perspectiva relansării activităţii de producţie într-un termen scurt sau, cel mult, mediu.
Toţi cei prezenţi şi-au arătat disponibilitatea de a sprijini acest demers, apreciind că reuşita este vitală pentru situaţia economică şi socială din zona Oţelul Roşu.
În acest sens, s-a decis ca toţi cei prezenţi să se constituie într-un parteneriat ce va milita permanent, cu toate instrumentele pe care le are la dispoziţie, pentru a evita un sfârşit de istorie metalurgică pe Valea Bistrei.
Sindicatele, cu sprijinul parlamentarilor, a administraţiei locale şi judeţene, vor continua demersurile, având în vedere reducerea la minimum necesar a perioadei de conservare a societăţii şi reluarea activităţii de producţie şi plata salariilor compensatorii pentru salariaţii disponibilizaţi.
Parlamentarilor prezenţi la această întâlnire s-au angajat că vor face demersurile necesare pent