Dragonii din serialul "Urzeala tronurilor" au "prins viaţă", sâmbătă seară, în Bucureşti, imagini cu aceştia fiind proiectate pe faţada dinspre Piaţa Universităţii a cădirii Universităţii de Arhitectură.
Dragonii se vor întoarce duminică, între orele 20:30 - 23:00, în Piaţa Universităţii, pentru a anunţa cel de-al treilea sezon al serialului "Urzeala tronurilor", care va avea premiera luni, de la ora 22:00, la HBO România.
Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, HBO România va difuza din 1 aprilie, în premieră, în fiecare luni, de la ora 22.00, câte un episod din cele zece ale noului sezon al serialului "Urzeala tronurilor/ Game of Thrones", inspirat din celebra serie de romane "A Song of Ice and Fire", de George R.R. Martin.
"Urzeala tronurilor" va putea fi urmărit şi pe HBO GO, serviciul de streaming online lansat de HBO, iar primul primul episod va fi disponibil gratuit pentru toţi cei care vor accesa site-ul www.hbogo.ro.
Drama fantastică "Urzeala tronurilor" redă lupta epică pentru putere ce are loc în vremuri încrâncenate. În sezonul al treilea, temele majore vor fi familia şi loialitatea. Multe dintre subiectele atinse în primele două sezoane vor ajunge în punctul culminant şi multe personaje importante vor avea parte de destine crude. În timp ce accentul continuă să fie pus pe King's Landing, unde familia Lannister abia mai deţine puterea după violentul atac naval iniţiat de Stannis Baratheon (fratele defunctului rege), frământările din Nord ameninţă să modifice echilibrul global al puterilor din Westeros.
Robb Stark, Regele Nordului, care încearcă să fructifice victoriilor obţinute asupra familiei Lannister, se va confrunta cu o criză majoră, iar, mai la nord, Mance Rayder (un nou personaj, interpretat de Ciaran Hinds) şi armata sa uriaşă de sălbatici continuă să mărşăluiască către sud pentru a trece dincolo de Zid. Daenery