Ministrul finanţelor, Daniel Chiţoiu, a declarat, ieri, în direct la TV, că Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) va fi redusă la pâine începând cu luna iulie, deoarece reprezintă un angajament politic al USL şi că documentul în care se arată că nu există venituri de compensare pentru o astfel de măsură este "un document intern, dar sursele de compensare pot fi totuşi asigurate printr-o îmbunătăţire a colectării". Ministrul finanţelor a declarat că bugetul înregistrează pe o anumită perioadă un gol de venituri, dar orice discuţie legată de oportunitatea reducerii TVA la pâine este inutilă, deoarece decizia a fost luată.
Tot ieri, ministrul agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că decizia de reducere a TVA la pâine va fi luată cu voia sau nu a funcţionarilor din Ministerul Finanţelor. "Decizia de reducere a TVA la pâine va fi luată cu voia sau nu a unor funcţionari din Finanţe", a declarat Constantin, în direct, la TV.
Ministrul finanţelor, Daniel Chiţoiu, a declarat, ieri, în direct la TV, că Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) va fi redusă la pâine începând cu luna iulie, deoarece reprezintă un angajament politic al USL şi că documentul în care se arată că nu există venituri de compensare pentru o astfel de măsură este "un document intern, dar sursele de compensare pot fi totuşi asigurate printr-o îmbunătăţire a colectării". Ministrul finanţelor a declarat că bugetul înregistrează pe o anumită perioadă un gol de venituri, dar orice discuţie legată de oportunitatea reducerii TVA la pâine este inutilă, deoarece decizia a fost luată.
Tot ieri, ministrul agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că decizia de reducere a TVA la pâine va fi luată cu voia sau nu a funcţionarilor din Ministerul Finanţelor. "Decizia de reducere a TVA la pâine va fi luată cu voia sau nu a unor funcţionari din Finanţe", a declarat Constantin,