Și-a terorizat colegii și profesorii preț de câteva ore, arătându-le cuțitul și pulverizând cu spray lacrimogen. Este vorba de un elev de liceu de numai 17 ani din comuna Bălești, care s-a ales cu dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port fără drept a unui cuţit, dar și cu amendă.
Elevul învăța la un liceu de prestigiu din Municipiul Târgu-Jiu și, în loc să se preocupe de studiu, a decis să-și terorizeze colegii și cadrele didactice. Profesorul de serviciu din liceu a aflat ce se întâmplă și a sesizat echipajul de jandarmi care face patrulă în zona unităților de învățământ. Când au ajuns la școală l-au găsit pe elev în clasă, având asupra sa cuțitul.
Jandarmii au efectuat cercetări și au stabilit că liceanul a pulverizat substanțe iritant lacrimogene la grupul social şi pe holul de acces al elevilor, provocând indignarea colegilor și a profesorilor. Adolescentul nu s-a oprit aici și a continuat cu acest comportament și în sala de clasă. Când profesorul de serviciul a considerat că nu este de glumă cu acest elev, a anunțat jandarmii. Cuțitul de tip briceag, cu lungimea totală de 26 centimetri, având lama de 11,5 centimetri și mânerul de lemn a fost confiscat, iar tânărul s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port fără drept a unui cuţit, iar pentru că a pulverizat substanţe iritant lacrimogene a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 500 lei. Sancțiunile nu s-au oprit însă aici, pentru că elevul riscă nu doar să-i fie scăzută media la purtare, dar și să fie exmatriculat.
Și-a terorizat colegii și profesorii preț de câteva ore, arătându-le cuțitul și pulverizând cu spray lacrimogen. Este vorba de un elev de liceu de numai 17 ani din comuna Bălești, care s-a ales cu dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port fără drept a unui cuţit, dar și cu amendă.
Elevul învăța la un l