Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Șase copii ai nimănui pot fi adoptaţi

Publicat in Impact in Gorj, luni 1 aprilie 2013 ·

Şase copii din judeţul Gorj au devenit adoptabili cu acte în regulă, după ce instanţele de judecată au emis pe numele lor hotărâri ce vin să le pecetluiască viitorul. Copiii au vârste de până la 12 ani şi vor putea ajunge în sânul unor familii cât mai curând.

Şase copii din Gorj au motive de bucurie şi asta după ce instanţele de judecată au emis pe numele lor hotărâri prin care pot deveni adoptabili. Acest lucru înseamnă că micuţii cu vârste între zero şi 12 ani vor putea avea în final câte o familie. Familiile care îi vor putea adopta pe aceşti copii sunt tot din judeţul Gorj şi au solicitat deja să devină atestaţi pentru a deveni părinţi, după cum a precizat Gheorghe Zisu, purtătorul de cuvânt al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj (DGASPC). Acesta a mai adăugat că trei copii au ajuns deja în sânul familiilor care nu au reuşit să aibă proprii copii, iar alţi doi prunci sunt în perioada de potrivire cu familiile ce urmează să-i adopte. ,,Șase copii cu vârste între zero și 12 ani au procedura de adopție deschisă. Alți doi copii sunt în perioada de potrivire și avem și câteva cereri din partea unor familii care doresc să fie informate cu privire la procedurile ce trebuiesc urmate pentru a putea deveni părinți adoptatori”, a declarat Gheorghe Zisu, purtătorul de cuvânt DGASPC Gorj. Legea adopţiei s-a modificat, motiv pentru care toţi copiii ce devin adoptabili, dar şi familiile care îşi doresc să înfieze un copil, se vor afla în baza de date a Oficiului Român pentru Adopţii. Cinci cupluri s-au arătat interesate anul acesta să devină părinţi.

Şase copii din judeţul Gorj au devenit adoptabili cu acte în regulă, după ce instanţele de judecată au emis pe numele lor hotărâri ce vin să le pecetluiască viitorul. Copiii au vârste de până la 12 ani şi vor putea ajunge în sânul unor familii cât mai curând.

Şase copii din Gorj au motive

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 3 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 30 minute
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum 24 minute
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 3 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 4 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

George Tuță, despre Clotilde Armand: Se laudă în 4 ani de zile cu o GROAPĂ pe care o sapă acuma într-un cartier din nordul Capitalei

Gandul acum 2 ore
George Tuță, candidatul PSD-PNL la primăria sectorului 1, a declarat pentru reporterii Gândul.ro că actualul primar al sectorului 1, Clotilde Armand, nu a reușit să sape nici măcar o groapă pentru a construi o școală în sector, în condițiile în care

Marius Tucă Show începe marți, 28 mai, de la ora 19.30, live pe gândul.ro. Invitat: George Tuță

Gandul acum 20 minute
Invitatul zilei este George Tuță, politician. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume va obţine un nou mandat în România

Adevarul acum 3 ore
Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume, Mugur Isărescu, este pregătit să fie confirmat pentru un nou mandat de cinci ani, parlamentarii urmând să voteze până la finalul lunii viitoare prelungirea acestuia, transmite Bloomberg.

O nouă zi liberă pentru elevi și profesori. De ce și când a fost stabilită

Ziare.com acum 4 ore
Miercuri, 5 iunie, este Ziua Învățătorului 2024. Cu această ocazie, elevii și profesorii au zi liberă, în premieră la nivel național, după marea grevă a profesorilor. Totul se face conform noului contract colectiv de muncă (CCM) la nivel de sector –

Proiect adoptat tacit de Senat Condițiile în care un minor de 17 ani poate conduce un un autovehicul

Ziua Constanta acum o ora
Un minor în vârstă de 17 ani care deţine permis auto categoriile B şi BE poate conduce un autovehicul dacă este asistat de o persoană care are permis de conducere din aceeaşi categorie de minimum 10 ani, cel din urmă fiind răspunzător în solidar cu

Vremea

București
acum

18°
lun.

12°/21°
mar.

13°/22°
mie.

14°/24°
joi

15°/26°
Iasi
acum

17°
lun.

10°/18°
mar.

13°/21°
mie.

14°/22°
joi

13°/25°
Constanta
acum

13°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/21°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

17°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°