In conditiile complexitatii statului modern, democratia a ajuns sa insemne din ce in ce mai putin conducerea de catre popor. Accesul poporului la actul de decizie a fost inlocuit de increderea poporului ca decidentii hotarasc cu gandul la el si in folosul lui. O atare incredere se bazeaza pe transparenta, predictitibilitate si responsabilitate. Dand o lovitura mortala tuturor acestor valori, criza cipriota pune ultima lopata de pamant in capul unei democratii si asa bolnave. Sa explicam!
Transparenta este o virtute cu doua dimensiuni. Pe de o parte, este vorba despre faptul ca liderii asigura poporului posibilitatea de a cunoaste si intelege atat continutul cat si motivele deciziei. Pe de alta parte, transparenta include consultarea populara, respectiv mecanismul prin care conducatorii iau act de asteptarile condusilor, urmand ca in luarea hotararilor sa tina seama de acele asteptari. Vointa poporului trebuie sa fie si ea transparenta.
Cand conducatorii nu mai sunt interesati de vointa poporului, acesta este exclus de la decizie si reactia sa este iesirea in strada. Priviti la poporul cipriot! Dar si la popoarele grec, italian, spaniol sau portughez. Ele reclama in strada faptul ca guvernantii au prioritati si moduri de gandire diferite; precum si imprejurarea ca sunt indiferenti fata de agenda populara, fata de durerile omului de rand. De aici neincrederea in felul in care societatea este condusa, in care treburile ei sunt administrate.
Pasul in neant ocazionat de criza cipriota tine, insa, de incalcarea regulilor jocului pana acum garantate de conducatori. Cand depozitele bancare ale oamenilor obisnuiti, ale cetatenilor, sunt confiscate, adica atunci cand garantiile oferite pana acum de stat sunt incalcate de statul insusi, respectiv de catre chiar acela care se pusese chezas, orice incredere se prabuseste. Cand omului de rand i se impune, fara
