Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Farul pierde din nou, Săgeata 4 din 4

Publicat in Observator de Constanta, luni 1 aprilie 2013 ·

Fotbal/Liga a II-a

Marinarii au cedat cu 0-2 în faţa liderului, iar echipa năvodăreană a câştigat al patrulea meci jucat în acest an

F.C. Farul Constanţa şi Săgeata Năvodari îşi continuă, în oglindă, evoluţiile în eşalonul secund al fotbalului românesc. Marinarii au pierdut al doilea joc consecutiv, în timp ce Constantin Gache şi-a condus echipa către a patra victorie, în tot atâtea meciuri jucate în acest an.

Disputat pe arena din Primăverii, meciul dintre Farul şi F.C. Botoşani opunea cele două poluri ale clasamentului. Oaspeţii se aflau pe primul loc, în timp ce gazdele erau în poziţia lanternei roşii. Echipa din Botoşani şi-a respectat blazonul şi a plecat de pe litoral cu toate cele trei puncte puse în joc. De partea cealaltă, marinarii au suferit a doua înfrângere consecutivă şi rămân pe ultimul loc al ierarhiei.

Reuşitele vizitatorilor au venit în minutele 19 şi 83, iar din minutul 28 formaţia-gazdă a evoluat în inferioritate numerică. Sergiu Popescu a primit al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat de către centralul jocului.

Surprinzător sau nu, la finalul jocului, tehnicianul Alin Artimon nu s-a mai declarat mulţumit de jocul echipei sale. Totuşi, el a dat vina pe eliminarea lui Sergiu Popescu pentru înfrângere. „Speram mai mult de la acest joc. Este o înfrângere care doare şi care sper să nu afecteze vestiarul. Eliminarea lui Popescu a cântărit mult în joc. Pe final am riscat şi, din păcate, nu am câştigat ba, mai mult, am mai primit un gol“, a declarat Artimon la finalul jocului. Antrenorul Farului se aşteaptă la o schimbare în perioada următoare. „Am luat doar patru puncte în meciurile de până acum şi nu este mult. Meciurile importante de acum încep. Avem două săptămâni de pauză, în care o să analizăm ce am făcut până acum şi până la ora jocului următor sper să reglăm ce este de reglat“, a încheiat Artimon.

Dacă Far

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum o ora
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum o ora
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Judecătorii CCR pot pierde indemnizația de 36.000 de euro de la finalul mandatului. Proiect depus la Senat de parlamentari ai puterii

HotNews acum 52 minute
Proiectul de lege depus la Senat de către parlamentari de la PNL și USR stabilește că judecătorii Curții Constituționale nu mai pot primi cei 180.000 de lei la final de mandat. Foștii judecători CCR pot beneficia acum de această sumă, drept „indemni

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Olanda, Danemarca şi Suedia susțin planul lui Trump de a înarma Ucraina prin NATO

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Danemarca şi Olanda anunţă marţi, la Bruxelles, la un Coniliu al Miniştrilor Afacerilor Externe din Uniunea Europeană (UE) că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpă

Încă 30 de zile de arest pentru procurorul care a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot acuzat de viol

HotNews acum 33 minute
Judecătorii au prelungit cu 30 de zile măsura arestului preventiv în cazul procurorului gălăţean Nicolae Cuzi, acuzat că a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot cercetat penal pentru viol asupra unei minore. Decizia a fost luată marţi de Insta

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/27°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°