Tehnicianul echipei Rapid, Marian Rada, a declarat sâmbătă seară, după victoria din meciul cu Pandurii Târgu Jiu, scor 2-0, că acest rezultat este meritat, mai ales având în vedere faptul că elevii săi au "lovit şi de două ori bara".
"După victorie nu poţi fi decât fericit. Consider că am câştigat meritat acest meci, mai ales că am lovit şi de două ori bara. Jucătorii au arătat spirit de sacrificiu pentru această echipă dar şi pentru ei, asta e adevărata lor valoare. Repet, aceşti jucători care au rămas nu joacă aici pentru bani. Banii vor veni, dacă nu acum, altă dată. Remarc toată echipa, dar în mod special pe Roman, care meciurile amicale din Spania şi până acum a jucat constant foarte bine. M-a nemulţumit Mardare pentru că va fi suspendat etapa viitoare şi în plus a lăsat echipa în 10 oameni într-un moment dificil", a spus Rada.
Fotbalistul Ştefan Grigorie consideră importantă victoria din partida cu Pandurii. "Este o victorie importantă. Am întâlnit astăzi un adversar în formă, o echipă cu un obiectiv îndrăzneţ. E bine şi că am reuşit să marcăm şi să câştigăm, ţinând cont că următorul meci de acasă este cel cu Steaua. Mi-a fost ciudă pe moment când am avut acea bară, dar mă bucur că până la urmă totul s-a încheiat bine şi am reuşit să înscriem totuşi în ultimele minute ale partidei", a menţionat el.
Formaţia Rapid Bucureşti a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa Pandurii Târgu Jiu,.într-un meci contând pentru etapa a XXIV-a.a Ligii I. Au marcat Grigore '61 şi Alexandru Coman '90+4.
Mediafax
Tehnicianul echipei Rapid, Marian Rada, a declarat sâmbătă seară, după victoria din meciul cu Pandurii Târgu Jiu, scor 2-0, că acest rezultat este meritat, mai ales având în vedere faptul că elevii săi au "lovit şi de două ori bara".
"După victorie nu poţi fi decât fericit. Consider că am câştigat meritat