Cum poate avea succes Mişcarea Populară? Pentru a răspunde la această întrebare ar trebui să identificăm motivele pentru care alte construcţii similare nu au reuşit să se impună că alternative de dreapta. Exemple găsim în trecutul foarte apropiat. Este suficient să analizăm eşecul Noii Republici (NC), a lui Mihail Neamtu, sau al Forţei Civice (FC), a lui Mihai Răzvan Ungureanu.

Cauza principală eşecului celor două construcţii a fost asocierea cu PDL. Parteneriatul cu un partid erodat masiv de măsurile de austeritate le-a fost fatal celor două construcţii noi. Nici asocierea cu PNŢCD nu le-a fost benefică. În istoria post- decembristă a României doar două partide au avut neşansă să guverneze în contexte economice extrem de complicate: PNŢCD şi PDL. Primul a eşuat lamentabil şi s-a dezintegrat rapid. Al doilea a supravieţuit, dar este stors de resurse politice şi nu mai poate reprezenta, cel puţin în perioadă următoare, o alternativă credibilă. Alianţa România Dreaptă a semănat deci cu o asociaţie a învinşilor (PNŢCD şi PDL), căreia i s-au alăturat două construcţii noi (Nouă Republică şi Forţa Civică), percepute de electoratul de dreapta drept un ambalaj frumos colorat, menit să ascundă un produs politic expirat. “Miasmele” au trecut dincolo de ambalaj şi au îndepartat votanţii Dreptei.

Lipsa de autenticitate a fost o altă cauză. Niciunul dintre partidele componente ale ARD nu sunt formaţiuni autentice de dreapta, deşi toate susţin acest lucru din răsputeri. Guvernarea PDL nu a fost de dreapta. A fost o guvernare responsabilă, care a luat deciziile necesare supravieţuirii economice, dar cam atît. PDL a concediat bugetari, pentru a echilibra balanţă venituri- cheltuieli, dar nu şi-a propus să înlocuiască statul asistenţial cu cel minimal. Cînd Sebastian Lăzaroiu a iniţiat, ca ministru al Muncii, nouă lege a asistenţei sociale, a fost respins de PDL precum un