Mesajul a fost trimis. Multumesc!

400 de porţii de iahnie de fasole, împărţite romilor care trăiesc lângă groapa de gunoi din Cluj

Publicat in Adevarul, duminică 31 martie 2013 ·

Patru sute de porţii de iahnie de fasole au fost împărţite, sâmbătă, romilor care trăiesc lângă groapa de gunoi a municipiului Cluj-Napoca, la Pata Rât, în cadrul unui eveniment caritabil organizat de două asociaţii.

"Am făcut 400 de porţii de iahnie de fasole pentru romii care trăiesc pe rampa de gunoi a Clujului de la Pata Rât, într-o acţiune de caritate organizată de Centrul de Resurse pentru Comunitate împreună cu Centrul Naţional de Cercetare şi Explorare. Am gătit cam opt ore, în două ceaune mari, şi am folosit peste 20 de kilograme de cârnaţi de trei feluri, ca să dea gust şi să fie carne, 30 de kilograme de fasole, 20 de kilograme de ceapă, 5 kilograme de ardei kapia, foi de dafin. Nu am pus alte mirodenii", a spus bucătarul care a pregătit mâncarea pentru Mediafax.

Romii din comunitatea de la Pata Rât au primit, pe lângă iahnia de fasole, pâine, gogonele murate, dar şi mere.

Unul dintre organizatorii acţiunii caritabile, Edmond Kreibik, a declarat că oamenii de pe rampă sunt "disperaţi", întrucât se descurcă greu cu banii şi nu prea au ce să le dea de mâncare copiilor.

"Cei care trăiesc pe rampă câştigă câteva zeci de lei colectând diverse materiale de pe rampa de gunoi pe care le vând. Ne-am gândit să îi ajutăm şi să le oferim o masă caldă, gătită de un bucătar adevărat", a spus Kreibik.

Câteva zeci de persoane au primit porţiile de mâncare pe care le-au dus familiilor.

„Am cinci copii acasă, lucrez toată ziua pe rampă, nu prea avem noi timp de mâncat ceva cald. Iahnia cu fasole, dacă are şi cârnaţi, ne prinde foarte bine, putem lucra mai cu spor", a spus Gyuri, unul dintre romii care trăiesc la rampa de gunoi de la Pata Rât. Costurile acţiunii caritabile s-au ridicat la 2.000 de lei, bani obţinuţi din sponsorizări.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 47 minute
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor, în funcție de mărimea localităților

Gandul acum 24 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Reorganizare cu scandal. Sindicaliștii din Guvern amenință că vor da în judecată Cancelaria premierului

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii de la Guvern sunt nemulțumiți de tăierile de posturi de la Cancelaria premierului și vor da în judecată instituția, a transmis șeful sindicatului, Noni Iordache.

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum 4 ore
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 12 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°