Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Competiţie de ciclism la marginea Oradiei - Clujenii au luat tot

Publicat in Crisana, duminică 31 martie 2013 ·

Pe o ploaie măruntă şi sâcâitoare, care a transformat ruta într-o adevărată mocirlă presărată cu bălţi, cei mai curajoşibiciclişti s-au întrecut sâmbătă, la marginea Oradiei în prima etapă a XC Oradea Series, competiţie inclusă în cadrul proiectului de mediu „Earth".

Terenul destul de greu nu i-a oprit pe iubitorii ciclismului să se întreacă sâmbătă pe un traseu special amenajat la capătul străzii Gheorghe Doja din Oradea. Au participat aproximativ 50 de concurenţi din toată ţara la trei categorii: elite, amatori şi copii. „Este prima ediţie pe care o organizăm în acest an şi ne bucurăm că avem concurenţi din Oradea, Cluj, Timişoara, Reşiţa şi Ploieşti. Cross-Country este singura competiţie din ciclism care are loc şi la Olimpiadă şi suntem bucuroşi să îl avem printre noi pe Elisei Miron, locul trei anul trecut la Campionatele Naţionale de Cyclocross. Nu am prins cea mai bună vreme, dar este bine că a plouat mult şi noroiul nu s-a lipit de cauciucurile bicicletelor", a spus, pentru Crişana, Norbert Dormany, preşedintele Clubului Sportiv Velo Sport Oradea. Aşa cum era de aşteptat, câştigătorul categoriei elite a fost Elisei Miron din Cluj. Categoria amatori a fost câştigată de clujeanul Mihai Olar şi cea a veteranilor de Laurenţiu Vezenţan, tot din Cluj. Competiţia a fost organizată de Clubului Sportiv Velo Sport din Oradea în parteneriat cu Garda de Mediu Bihor, a început la ora 11.00, a durat între 60 şi 80 de minute şi s-a desfăşurat pe un traseu de 3 km cu 110 metri diferenţă de nivel cumulat pe tur. Evenimentul a fost inclus în proiectul „Earth" derulat de Garda Naţională de Mediu, proiect care va continua cu o competiţie de cros, cu plantări de arbori, acţiuni de colectare a deşeurilor şi o expoziţie de desene.

31.03.2013, 22:30 Pe o ploaie măruntă şi sâcâitoare, care a transformat ruta într-o adevărată mocirlă presărată cu bălţi, cei mai cura

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află azi dacă iese din închisoare. Instanța supermă, așteptată să se pronunțe asupra cererii de revizuire în dosarul Gala Bute

HotNews acum 27 minute
Fostul ministru al turismului Elena așteaptă joi ca magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) să aprobe cererea sa de revizuire a pedepsei formulată în dosarul Gala Bute. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Insta

Consiliul JAI decide astăzi dacă România va intra în Schengen terestru

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, participă, joi, la sesiunea Afaceri Interne a Consiliului JAI, care va loc la Bruxelles, Belgia, unde se va discuta adoptarea deciziei Consiliului de stabilire a datei pentru eliminarea controalelor asu

Instanța supremă ar putea pronunța decizia privind revizuirea condamnării Elenei Udrea în dosarul Gala Bute

Ziare.com acum 39 minute
Instanţa supremă ar putea pronunţa, joi, 12 decembrie, decizia privind revizuirea condamnării Elenei Udrea. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a amânat, pentru 12 decembrie, pronunţarea unei decizii pe cererea dep

Premierul Republicii Moldova cere instituirea stării de urgență pentru 60 de zile, din cauza situației energetice a țării

Ziare.com acum 42 minute
Premierul Dorin Recean va merge joi în Parlamentul de la Chişinău pentru a cere instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic pe o durată de 60 de zile. Această decizie vine în contextul în care tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina urmează s

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 11 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Prognoza meteo joi, 12 decembrie. Vreme închisă şi precipitaţii uşoare. Unde sunt anunţate ninsori

Adevarul acum 2 ore
Vremea va fi predominant închisă în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi cuprinse între -1 şi 9 grade Celsius şi ninsori slabe în zonele montane.

Meta, TikTok şi Google vor fi obligate să plătească pentru ştiri din Australia. Care va fi taxa pe care giganții tech o vor achita editorilor

Libertatea acum 52 minute
Platformele digitale vor fi obligate să plătească o taxă pentru ştirile australiene, indiferent dacă încheie sau nu noi acorduri cu editorii, împiedicând companii precum Meta să ocolească codul de negociere pentru presă, informează ziarul The Guardi

Washingtonul a anunţat prima retragere israeliană din Liban după încetarea focului

News.ro acum 3 ore
Forţele israeliene au efectuat o "retragere iniţială" dintr-o localitate din sudul Libanului şi au fost înlocuite de soldaţi libanezi, în conformitate cu acordul de încetare a focului dintre Israel şi Hezbollah, a anunţat miercuri Comandamentul cent

Horoscop pentru joi, 12 decembrie 2024! Se anunță o zi cu stări contradictorii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 26 minute
Berbec Ziua este favorabila cumpărăturilor, cadourilor sau discutiilor legate de veniturile tale din activitatea desfasurata la un loc de munca. Vestile despre salarizare sau conditii de munca sunt neplăcute deocamdata, insa ai rabdare si incredere

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

1°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°