Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atenţie la Cipru! Un bolnav de cancer, tratat cu TBC

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 31 martie 2013 ·

Prinşi în conflictele noastre mici de pe malul Dâmboviţei, ridicăm rareori capul să vedem mai departe de palatele Victoria şi Cotroceni.

Presa noastră, confruntată cu o teribilă pierdere de audienţă şi sfâşiată între posibila numire a Laurei Codruţa Kovesi la DNA şi presupusa sarcină a Biancăi Drăguşanu, este suficient de provincială să nu considere criza cipriotă drept un subiect de prim-plan. Ceea ce nu se întâmplă şi cu presa europeană, conştientă fiind că evenimentele din mica insulă din estul Mediteranei vor schimba Uniunea Europeană pentru totdeauna.

Modul în care UE şi braţul său „înarmat” financiar, BCE, au găsit cu cale să rezolve criza cipriotă reprezintă un experiment fără precedent. Faptele sunt destul de cunoscute ca să nu mai insist aici asupra lor. O să spun doar, pentru cei mai puţin familiarizaţi cu subiectul, că taxarea depozitelor bancare de peste 100.000 de euro nu e singura măsură, această veritabilă haiducie financiară fiind însoţită de multe alte restricţii asupra operaţiunilor bancare şi asupra operaţiunilor cu sume cash ale populaţiei. Intervenţia europeană în Cipru are ceva din atitudinea unui medic nebun, care trebuie să trateze un bolnav de cancer şi susţine că îl poate scăpa dacă îl infectează cu... TBC! Care credeţi că sunt şansele bietului pacient să trăiască?!

Brutalitatea UE mai arată ceva şi asta e o veste deloc îmbucurătoare pentru noi: Europa este clar împărţită între ţări de primă mână, ţări care contează şi ţări de mâna a doua. Sigur, Ciprul este o ţară mică, are doar 9.200 de kilometri pătraţi - cam jumătate de Dobrogea - şi o populaţie de doar 1,15 milioane de locuitori - cât Cluj, Timişoara, Iaşi şi Craiova la un loc. Cu totul alta a fost atitudinea UE în vara lui 2012, atunci când sistemul bancar al unei mari ţări europene risca să intre în colaps: pentru Spania (505.370 kmp şi 47,4 milioane de locuitori) s-au

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat în Programul Visa Waiver. Precizări MAI

Ziua Constanta acum 8 ore
La 10 ianuarie 2025, secretarul pentru securitate internă al Statelor Unite ale Americii, Alejandro MAYORKAS, a anunțat includerea României în Programul Visa Waiver, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Washington. Apartenența României la Pr

Consulatul României la Los Angeles, evacuat din cauza incendiilor din zonă, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 7 ore
Ministerul condus de Emil Hurezeanu a transmis vineri, 10 ianuarie, că, din cauza evoluţiei imprevizibile a incendiilor, autorităţile americane au cerut evacuarea clădirii Consulatului General al României la Los Angeles.

Imagini cu atacatorul din New Orleans trăgând în poliţie înainte ca agenţii să îl împuşte mortal – VIDEO

HotNews acum 5 ore
Bărbatul care a ucis 14 persoane în atacul din noaptea de Anul Nou de la New Orleans a tras în poliţie din interiorul camionetei sale, ascuns sub airbag, înainte ca agenţii să îl împuşte mortal, arată imagini filmate cu camerele de corp ale poliţişt

UPDATE - Donald Trump, sentinţă de eliberare necondiţionată în dosarul Stormy Daniels. Preşedintele ales scapă de închisoare şi amendă, dar anunţă că va face apel

News.ro acum 10 ore
Judecătorul Juan Merchan, care judecă dosarul în care preşedintele ales al SUA a fost găsit vinovat pentru 34 de acuzaţii de fraudă fiscală în cazul cunoscut sub numele de „Stormy Daniels”, după numele unei vedete porno către care ar fi făcut plăţi

Ursula von der Leyen a fost internată în spital timp de o săptămână din cauza pneumoniei

HotNews acum 6 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost internată în spital timp de o săptămână din cauza pneumoniei, a declarat vineri o purtătoare de cuvânt, clarificând pentru prima dată gravitatea bolii sale, scrie News.ro citând POLITICO. „P

Cutremur în România într-o zonă neobișnuită. Ce magnitudine a avut seismul

Ziare.com acum 9 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,4 s-a produs vineri după-amiază, 10 ianuarie, la ora locală 15:49, în zona seismică Vrancea, județul Prahova, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INC

SUA strică învestirea lui Nicolas Maduro anunțând o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea liderului venezuelean

Libertatea acum 8 ore
SUA au anunţat o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru informaţii care duc la arestarea liderului venezuelean Nicolás Maduro, care a depus jurământul vineri pentru un al treilea mandat de şase ani ca „președinte”, în urma unor alegeri marcat

Gică Hagi a auzit că Gigi Becali insistă pentru Denis Alibec și a reacționat: „De asta depinde”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Gică Hagi (59 de ani) a reacționat cu privire la un posibil transfer al atacantului Denis Alibec (34) la FCSB. Aseară am avut puțin ghinion, Gustavo s-a accidentat puțin la gleznă.

Românii vor călători fără viză în SUA. Toate datele pe care trebuie să le știm

HotNews acum 13 ore
Românii vor călători fără vize în Statele Unite ale Americii începând cu sfârșitul lunii martie, după ce România a devenit cea de-a 43-a țară care aderă la Programul Visa Waiver(VWP) al SUA. Intrarea României în programul Visa Waiver a fost oficiali

UPDATE - Intervenţii ale echipajelor de deszăpezire în mai multe zone montane din ţară, unde ninge viscolit / Recomendările drumarilor - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Drumarii intervin cu echipaje de deszăpezire în mai multe zone din ţară unde, vineri seară, ninge viscolit. Şoferii sunt sfătuiţi să nu plece la drum cu autoturismele nepregătite corespunzător. UPDATE: Şi echipele de deszăpezire ale DRDP Cluj acţion

Vremea

București
acum

sâm.

2°/6°
dum.

1°/4°
lun.

-0°/4°
mar.

-1°/2°
Iasi
acum

sâm.

1°/6°
dum.

0°/5°
lun.

-2°/1°
mar.

-3°/1°
Constanta
acum

sâm.

3°/8°
dum.

2°/5°
lun.

2°/4°
mar.

0°/2°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/2°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/0°
mar.

-5°/-0°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/4°
mar.

-2°/3°