“În acest mandat de președinte al CSL Timiș îmi doresc să devenim principala resursă umană a filialei, astfel încât să ne putem sprijini cu succes seniorii în orice acțiuni întreprind”, a spus Eugen Grigoroiu, noul preşedinte al Cluburilor Studenţeşti Liberale din Timiş
Filiala Timiş a Cluburilor Studenţeşti Liberale are un nou preşedinte – Grigoroiu. Înainte de alegeri a avut alt preşedinte – Grigoroiu. Atâta doar că numele actualului preşedinte, proaspăt ales, e Eugen, iar cel al preşedintelui care a condus până vineri filiala e Grigore. Şi îi cheamă pe amaândoi Grigoroiu pentru că sunt fraţi. De altfel, singurul candidat la funcția de președinte a fost Eugen Grigoroiu, care va fi președintele CSL Timiș pentru următorii doi ani de mandat. Eugen Grigoroiu are 23 de ani, este student la Universitatea Politehnică, Facultatea de Mecanică - secția Ingineria Transporturilor, și este membru PNL din iulie 2007. Cei 75 de studenți care și-au exprimat votul la Adunarea Generală au ales și Biroul de Conducere al CSL Timiș, care va avea următoarea componență: vicepreședinți: Emilia Palici, Daniela Știr, Andrada Leu, George Pascu; membri: Simona Popescu, Dan Radu Predescu, Bianca Popa, Ciprian Tâmpănariu, Ioana Firciuc, Andreea Vincze; supleanți: Alexandru Mitru, Robert Păsărin, Laurențiu Micu, Simona Ungureanu.
“Să ne păstrăm statutul de lider național CSL”
“În acest mandat de președinte al CSL Timiș îmi doresc să devenim principala resursă umană a filialei, astfel încât să ne putem sprijini cu succes seniorii în orice acțiuni întreprind, să devenim cea mai activă filială CSL din țară, să ne păstrăm statutul de lider național CSL, să realizăm cât mai multe traininguri, școli politice și work-shop-uri ,prin care să îi ajutăm pe toți studenții să fie pregătiți atât pe plan politic, cât și în viață”, a spus Eugen Grigoroiu, noul președinte al Cluburilor Studen