În tribunele stadionului Giuleşti au fost prezenţi mai mulţi scouteri. Astfel, camerele celor de la Digi Sport au surprins cel puţin trei perechi de scouteri, aceştia fiind dotaţi cu hârtii pentru a monitoriza anumiţi jucători. „Ştiu că vin scouteri din Franţa şi Germania, ne bucură acest lucru, însă nu ştiu pentru ce jucători vin”, a spus cu câteva minute înainte de meci preşedintele executiv, Eugen Pârvulescu.
Astfel, pe Giuleşti au fost prezenţi mai mulţi scouteri, Toulouse şi Malaga având emisari pentru a vedea la lucru Pandurii. Se pare că Dan Nistor a fost atent monitorizat, la fel ca şi alţi panduri. „Şi Dan Nistor, şi Alexandru Vlad, şi Matulevicius au fost monitorizaţi. Nu ştiu care e concluzia lor”, a declarat Marin Condescu. Nistor, vizat de Malaga
S-a vorbit foarte mult de scouteri pentru Nistor, însă gorjenii nu au nimic concret. „Nistor este sub contract cu noi, iar până la vară nu pleacă”, a mai spus Pârvulescu.
Scoterul celor de la Malaga a venit la meci alături de fostul pandur, Ibon Arrieta, acesta luând loc în tribuna oficială. Se pare că cei de la Malaga îl vor pe Nistor, însă la meciul cu Rapid mijlocaşul pandurilor nu a făcut chiar un meci bun. „Îmi cer scuze colegilor că poate trebuia să şutez din prima şi poate să marchez la acea fază din prima repriză. Am făcut o floricică în plus şi aia a fost să fie. Legat de vreun transfer, pot fi simple speculaţii, mai e cale lungă. Sunt la Pandurii, vreau să îmi fac treaba aici şi îmi doresc să ajungem în Europa”, a declarat Dan Nistor.
În tribunele stadionului Giuleşti au fost prezenţi mai mulţi scouteri. Astfel, camerele celor de la Digi Sport au surprins cel puţin trei perechi de scouteri, aceştia fiind dotaţi cu hârtii pentru a monitoriza anumiţi jucători. „Ştiu că vin scouteri din Franţa şi Germania, ne bucură acest lucru, însă nu ştiu pentru ce jucători vin”, a spus cu câte