Fostul şef al Poliţiei Rutiere Gorj, Dumitru Milosteanu, a pierdut în instanţă lupta pe care a dus-o cu instituţiile statului într-un proces în care el şi alţi foşti poliţişti au fost acuzaţi de implicare într-o reţea care la sfârşitul anilor 90 a reuşit să înmatriculeze la nivel de judeţ câteva zeci de maşini de lux aduse ilegal în ţară din străinătate.
Ancheta de la acea vreme, desfăşurată în jurul lui Cornel Milan Marin, principalul inculpat din acest dosar, a făcut vâlvă la momentul respectiv, dar, deşi a trecut un deceniu şi jumătate de la acele investigaţii, un deznodământ final este de abia cunoscut.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul procurorilor şi vameşilor la o sentinţă dată la Curtea de Apel Bucureşti, prin care Milosteanu era scos basma curată din povestea maşinilor înmatriculate ilegale, fiind scutit de la plata, alături de ceilalţi inculpaţi, a peste 1,7 miliarde lei vechi, bani pe care cei în cauză trebuie să-i dea statului drept taxe de înmatriculare şi majorări de întârziere. „Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de partea civilă Autoritatea Naţională a Vămilor împotriva deciziei penale nr.120 din 19 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală, privind pe revizuentul Milosteanu Dumitru. Casează decizia penală atacată şi menţine sentinţa penală nr.315 din 16 martie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală”, se arată în decizia de acum a magistraţilor de la instanţa supremă.
Revizuirea sentinţei, după cinci ani
În fapt, Înalta Curte pusese capăt acestei poveşti în 2003, când a dat o decizie definitivă, dar cei condamnaţi, respectiv inculpaţii din dosar, poliţişti în special, au cerut cinci ani mai târziu o revizuire a sentinţei, cererea fiind admisă la Tribunalul Bucureşti doar pentru Milosteanu. Fostul şef al Poliţiei Rutiere Gorj