Jandarmii vrânceni îşi sărbătoresc ziua pe 3 aprilie, anul acesta împlinindu-se 163 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. La nivel local, săptămâna trecută s-au desfăşurat o serie de competiţii interne, respectiv minifotbal, atletism, tenis de masă, aruncarea grenadei de mână şi tir. Astăzi va avea loc Cupa Presei la Tir, jurnaliştii şi jandarmii urmând să meargă în poligonul de la Haret pentru a trage cu pistoalele. Mâine, între orele 10.00 - 12.00, va fi organizată „Ziua porţilor deschise“, la care sunt invitaţi să participe elevii a patru clase, dar şi persoane interesate de dotările jandarmilor vrânceni şi de tehnica acestora. De asemenea, va fi prezentat şi un exerciţiu demonstrativ de autoapărare de către jandarmii din cadrul Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil.
Pe 3 aprilie, începând cu orele 11.00, în Sala Mare a Cercului Militar Focşani va avea loc Simpozionul „Jandarmeria Română- 163 de ani de existenţă”, ocazie cu care va fi organizată şi festivitatea de premiere a jurnaliştilor câştigători la Cupa Presei la TIR, precum şi a câştigătorilor celorlalte competiţii desfăşurate în cadrul IJJ. Simpozionul va fi urmat de o recepţie.
Jandarmii vrânceni îşi sărbătoresc ziua pe 3 aprilie, anul acesta împlinindu-se 163 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. La nivel local, săptămâna trecută s-au desfăşurat o serie de competiţii interne, respectiv minifotbal, atletism, tenis de masă, aruncarea grenadei de mână şi tir. Astăzi va avea loc Cupa Presei la Tir, jurnaliştii şi jandarmii urmând să meargă în poligonul de la Haret pentru a trage cu pistoalele. Mâine, între orele 10.00 - 12.00, va fi organizată „Ziua porţilor deschise“, la care sunt invitaţi să participe elevii a patru clase, dar şi persoane interesate de dotările jandarmilor vrânceni şi de tehnica acestora. De asemenea, va fi prezentat şi un exerciţiu demonstrativ de