de C. MIERLUŞCĂ
31 martie 2013 22:55
1 vizualizare
A-A+ Este o plantă erbacee, perenă, care creşte în zona subalpină, foarte rar în zona alpină. Face parte din familia Asteraceae. Este răspândită în Europa şi Siberia. Înfloreşte galben în perioada iunie-august. Fructele sunt achene păroase. Florile conţin uleiuri volatile, substanţe amare, flavonoide, procianidine. Planta este monument al naturii, fiind protejată de lege. Este interzisă culegerea ei din flora spontană. Arnica este o plantă medicinală foarte valoroasă. În uz extern se foloseşte în tratamentul laringitei, traheitei. Se prepară o infuzie din 2-3 linguriţe flori la o cană de apă clocotită. Se lasă acoperită 10-15 minute. Cu ceaiul obţinut - călduţ, se face gargară de mai multe ori pe zi, la 3-4 ore, din care una înainte de culcare. Pentru tratarea contuziilor, se foloseşte tinctură diluată cu apă de plumb. Florile intră în compoziţia ceaiurilor Plafar pentru tratarea de arterioscleroză, hemoroizi, dischinezie biliară. Planta nu este indicată a fi folosită intern, deoarece produce efecte adverse grave.
Arnica se foloseşte în homeopatie la abcese, acnee, apoplexie, alienare mintală, afecţiuni cardio-vasculare, cerebrale, nazo-faringiene, laringiene, oculare, toracale, alergii ale picioarelor. A dat bune rezultate în bronşite, avorturi, calviţie, căscat, cefalee, colici, diabet, diaree, dizenterie, escare, echimoze, efort excesiv, furunculoză, febră post-traumatică, hematoame, hematurie, impotenţă, înţepături, lumbago, luxaţii, mastoidinii, meningită, oboseală, paralizie, plăgi, purpură, reumatism, răni, sete, supuraţii, traumatisme, tumori, tuse convulsivă.
Arnica se recomandă în special persoanelor cu faţa roşie, dispuse la a face congestie cerebrală, persoane anemice, debile, cu tonus flasc.
Homeopatul de arnică nu are efecte secundare şi nu interacţionează cu antialgice
