Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adevărul despre situaţia conflictuală de la Eurosting: Căpuşa este, de fapt, reclamantul!

Publicat in Opinia Buzau, luni 1 aprilie 2013 ·

Situaţia conflictuală dintre cei doi asociaţi ai firmelor Eurosting SRL şi Eurosting Grup SRL, pe de o parte, şi un fost asociat şi partener de afaceri al acestora, S.S., situaţie care a ajuns, în acest moment, şi în atenţia organelor de cercetare penală, nu stă nici pe departe aşa cum au intenţionat organele de poliţie să o facă publică prin intermediul unui comunicat emis de Biroul de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie pe parcursul săptămânii trecute.

Reamintim că, săptămâna trecută, IPJ Buzău informa faptul că cei doi administratori de la Eurosting sunt cercetaţi, de Serviciul de Investigare a Fraudelor, pentru mai multe infracţiuni de natură economică, sub suspiciunea că ar fi înşelat un un partener de afaceri, cu care fuseseră asociaţI, cu peste 400.000 de lei. Conform Poliţiei buzoiene, cei doi sunt suspectaţi că, în perioada 2011-2013, fără acordul celui de-al treilea administrator asociat, au folosit bunurile, salariaţii şi creditul celor două firme, în interesul celeilalte societăţi, respectiv Eurosting. Aceştia ar fi preluat pe societatea respectivă portofoliul de furnizori şi clienţi, livrând acelaşi tip de produse şi prestând aceleaşi servicii în domeniul P.S.I., precum cele două firme în care avea implicare şi cel de-al treilea asociat. De asemenea, ar fi folosit mijloacele de transport, adresa de corespondenţă, telefoanele de contact şi angajaţii de la cele două firme, afectând astfel rezultatele financiare, şi rata de profitabilitate a acestora, implicit şi interesele celui de-al treilea asociat. De asemenea, prin falsificarea statelor de plată a salariilor, în perioada ianuarie-mai 2011, al treilea asociat administrator ar fi fost privat de drepturile salariale cuvenite în cuantum total de 7.307 lei.

Cum îşi putea căpuşa firmele deţinătorul a 80 la sută din acţiuni?

Numai că, precum în orice speţă economic

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 4 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Știri România Primar de comună, condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale

Ziua Constanta acum 46 minute
Primarul comunei prahovene Ciorani, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, instanța de fond stabilind că pedeapsa va fi executată în regim de detenție. Potrivit portalului ins

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 3 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 2 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Tragedie la 2 Mai. Un bărbat a murit după ce a căzut de pe placa de surfing în mare

Adevarul acum o ora
Un bărbat de 55 de ani a murit înecat, sâmbătă, 12 iulie, după ce a căzut de pe placa pentru surfing în apa Mării Negre, în localitatea 2 Mai.

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum 2 ore
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Nicușor Dan merge în Germania pe 18 iulie pentru o întâlnire oficială cu liderii de la Berlin

Mediafax acum 51 minute
Președintele României, Nicușor Dan, se va deplasa în Germania pe data de 18 iulie. Acolo, va avea o întâlnire cu cancelarul german Friedrich Merz. Informația a fost transmisă de purtătorul de cuvânt al Cancelariei, Steffen Meyer, care a menționat că

Tensiuni în PSD cu privire la guvernare. Primarul Buzăului, Constantin Toma: Sorin Grindeanu păstrează PSD la guvernare pentru el şi 5 - 6 oameni

Ziarul Financiar acum o ora
Sorin Grindeanu păstrează PSD la guvernare pentru el şi 5 - 6 oameni, declară Constantin Toma la Digi 24. Primarul Buzăului este de părere că Grindeanu nu mai este credibil şi ar trebui să plece din funcţie. „Nu vreau ieşirea de la guvernare şi am s

Victor Negrescu:”Propun să existe un al patrulea pachet de MĂSURI axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene”

Gandul acum 44 minute
Victor Negrescu propune un al patrulea pachet de măsuri axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene. Acesta consideră că România are nevoie de un stat puternic, eficient și modernizat. „România are nevoie de un stat puternic, dar efic

Adriana, o mamă a doi copii mici a fost găsită MOARTĂ într-un apartament din Hunedoara. Soțul tinerei a fost arestat

Gandul acum 5 ore
O crimă înfiorătoare a avut loc într-un apartament din municipiul Hunedoara. Mama unui copil de numai un an și a unei alte fetițe a fost ucisă în bătaie chiar de soțul ei. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru omor

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/23°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°