Autorităţile din Cipru investighează Bank of Cyprus, Laiki şi Hellenic Bank, în legătură cu ştergerea unor împrumuturi către politicieni în perioada de vârf a crizei financiare, transmite Novinite.
Investigaţia a fost lansată după ce presa din Grecia a publicat o listă cu numele politicenilor care ar fi beneficiat de anularea împrumuturilor.
Potrivit BBC, cele trei bănci ar fi şters împrumuturi de ordinul milioanelor de euro către companii, autorităţi locale şi politicieni din unele dintre partidele mari din Cipru.
Lista beneficiarilor a fost transmisă comitetului pentru etică din Parlamentul cipriot.
Informaţia a apărut în condiţiile în care Cipru ar putea impune pierderi de până la 60% deponenţilor de la cea mai mare instituţie de credit din ţară, Bank of Cyprus, care deţin conturi de peste 100.000 de euro, în cadrul acordului de salvare financiară a ţării.
Totodată, a doua mare bancă din ţară, Cyprus Popular Bank (Laiki), va fi divizată într-o bancă "bună" şi una "rea". Depozitele de sub 100.000 de euro vor trece în banca "bună", urmând să fie transferate la Bank of Cyprus, iar cele care depăşesc acest prag vore ajunge la banca "rea", care va fi desfiinţată în timp.
Autorităţile din Cipru investighează Bank of Cyprus, Laiki şi Hellenic Bank, în legătură cu ştergerea unor împrumuturi către politicieni în perioada de vârf a crizei financiare, transmite Novinite.
Investigaţia a fost lansată după ce presa din Grecia a publicat o listă cu numele politicenilor care ar fi beneficiat de anularea împrumuturilor.
Potrivit BBC, cele trei bănci ar fi şters împrumuturi de ordinul milioanelor de euro către companii, autorităţi locale şi politicieni din unele dintre partidele mari din Cipru.
Lista beneficiarilor a fost transmisă comitetului pentru etică din Parlamentul cipriot.
Informaţia a apărut în condiţiile în