Activitatea desfăşurată joi, 28 martie, de către elevii Colegiului Tehnic "Mihai Viteazu" din Vulcan, a fost, dintre cele şase componente ale sale, partea din proiect vizibilă întregii comunităţi locale.
Este vorba despre
"Marşul Broscuţelor" din Proiectul de Educaţie Ecologică "Protecţia Mediului", realizat de către Colegiul Naţional "Mihail Kogălniceanu" din Galaţi, la care colegiul vulcănean este partener, iar precizarea mi-a fost făcută de către doamna profesor Gabriela Vlădaia, coordonator de proiect (în fotografie). Dumneaei fiind - şi-mi cer scuze fiindcă, în articolul anterior, i-am omis numele - cadrul didactic care a gândit fiecare amănunt al activităţilor din proiectul preconizat să se desfăşoare până în luna octombrie a acestui an. "Trebuie, iar elevii au înţeles acest lucru, să-i sensibilizăm pe oameni cu privire la combaterea poluării, la schimbările climatice şi efectele negative ale acestora asupra vieţii", mi-a precizat doamna prof. Gabriela Vlădaia.
Locuitorii municipiului
cu care elevii au luat contact în timpul marşului desfăşurat pe Bulevardul Mihai Viteazu le-au apreciat demersul. Mai ales că unii, mai puţin informaţi, au aflat doar atunci, din mesajul cuprins în pliante, despre pericolele pe care le reprezintă pentru mediu şi, implicit, pentru omenire poluarea şi contaminarea care ucid tot ceea ce face posibilă viaţa pe planeta Pământ.
Activitatea desfăşurată joi, 28 martie, de către elevii Colegiului Tehnic "Mihai Viteazu" din Vulcan, a fost, dintre cele şase componente ale sale, partea din proiect vizibilă întregii comunităţi locale.
Este vorba despre
"Marşul Broscuţelor" din Proiectul de Educaţie Ecologică "Protecţia Mediului", realizat de către Colegiul Naţional "Mihail Kogălniceanu" din Galaţi, la care colegiul vulcănean este partener, iar precizarea mi-a fost făcută de că