Jandarmii le-au oferit braşovenilor care au ajuns sâmbătă în centrul oraşului posibilitatea de a cunoaşte mai bine ce înseamnă această meserie.
Au fost organizate standuri unde cei interesaţi au putut vedea de aproape armanentul din dotare, de la pistoale, puşti, până la truse de criminalistică, ATVA-uri, căşti de protecţie, dar şi lansatoare de rachete. Apoi braşovenii au asistat la o paradă deosebită a tuturor structurilor de intervenţie. Vedeta a fost însă un steag vechi al Jandarmeriei Române din 1930. După defilare, jandarmii au trecut la demonstraţii. Au aplanat un conflict în câteva secunde şi au arătat cât de bine stăpânesc tehnicile de luptă. „Pentru noi, este un eveniment deosebit. Adevăratul barometru al valorii noastre constă în aprecierea de care ne bucurăm din partea societăţii civile”, a declarat Eugen Pop, inspector-şef la Jandarmeria Braşov.
La muncă jandarm, acasă mamă. Printre jandarmii care au participat la demonstraţiile din Piaţa Stafului s-a aflat şi o femeie. Puţin însă au ştiut acest lucru. Tehnica de luptă a fost stăpânită în mod exemplar, execuţiile fiind perfecte. Lucrează în cadrul Jandarmeriei de mulţi ani şi împacă profesia de militar cu cea de mamă. „O astfel de carieră se face greu, cu sacrificii, dar minunat. Este un mod de viaţă mai mult decât o meserie, cu satisfacţii, cu împliniri, cu rezultate, cu tot ce implică viaţa în echipă şi munca în echipă. Mă antrenez 4, chiar 5 ore pe zi, exceptând misiunile la care participăm şi care sunt numeroase şi ne solicită mult, dar îmbinăm totul ca să facem bine. Nu am fost în misiuni externe pentru că am doi copii acasă şi măcar din când în când trebuie să fiu mamă”, ne-a spus jandarmeriţa.
163 de ani de la înfiinţarea Jandarmerirei Române. Pe 3 aprilie se împlinesc 163 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. Pentru a le permite cât mai multor oameni să participe la sărbăt