Biografiile comisarilor ideologici ai regimurilor comuniste sunt, de cele mai multe ori, nespectaculoase, lipsindu-le elemente de distinctie reala. In Europa de Est si Centrala, discipolii lui Jdanov, cerberii dogmei marxist-leniniste, au fost deobicei recrutati din randurile fractiunilor moscovite ale partidelor comuniste din tarile respective. Obsesia puritatii doctrinei oficiale era contrapartea simbolica a epurarilor in masa. Teocratiiile comuniste intrasera in transa. Se denuntau in chip isteric orice presupuse “devieri”, se proclama necesitatea intaririi permanente a vigilentei revolutionare, violenta sociala era sanctificata. Samanismul ideologic se substituise oricarei dezbateri rationale.

In Ungaria, József Révai, care initial a fost unul dintre cei mai promitatori discipoli ai lui György Lukács, s-a transfigurat dupa 1945 in „flagelul” intelectualitatii maghiare. Révai a fost membru al delegatiei ungare la intalnirile succesive ale Cominformului in perioada 1947-8, fiind unul dintre cei mai entuziasti doctrinari ai anti-cosmopolitismului si exclusivismului jdanovist. In Romania, tandemul Iosif Chisinevschi – Leonte Răutu au adus cultura nationala intr-un impas aproape mortal. Acesti militanti erau specialisti in ceea ce poetul polonez Alexander Wat a numit “distrugerea omului interior”.

Similare campanii de subminare si negare a traditiilor locale si un ethos internationalist apocrif au fost promovate cu inversunare de catre liderii birocratiilor propagandistice din fosta Cehoslovacie (de catre Vilem Kopecky ), Polonia (de catre Jakub Berman si Roman Werfel) si in Germania de Est (de catre Albert Norden si Kurt Hager ). Ofensivele declansate de acesti corifei ai ortodoxiei staliniste s-au concentrat asupra a doua „pacate” cardinale: ‚nationalismul burghez’ si ‘cosmopolitismul fara radacini’ . In acelasi timp, ‚patriotismul socialist’ prospera