Este deja o legenda: toata lumea a auzit de el, dar nimeni nu l-a vazut sau atins vreodata. Despre urgenta de a defini un pachet de servicii medicale de baza au vorbit ministri de sub toate stapanirile politice. Urgenta s-a transformat in cinci ani, timp in care mai multe conduceri ale Ministerului Sanatatii s-au chinuit sa finalizeze acest proiect fara de care nu poate incepe reconstructia sistemului nostru sanitar.
In cei cinci ani de amanari, multe spitale publice romanesti au intrat intr-un faliment de facto.
Aflat inca pe valul popularitatii, guvernul Ponta poate finaliza acest proiect la care lucreaza in prezent un grup format atat din experti, cat si din oameni cu legaturi politice sau interese de afaceri. Ei sunt cei care croiesc viitorul sanatatii noastre.
In teorie, statul roman este extrem de generos: oferă tuturor cetatenilor un numar foarte mare de servicii medicale si medicamente. In realitate, statul nu are suficienti bani pentru a acoperi costul a ceea ce promite pe hartie. Diferenta este compensata prin spagile (bani negri) platite de pacienti in spitale sau prin nenumaratele situatii in care pacientii (tot ei) cumpara pe banii lor medicamentele pe care statul ar trebui sa le asigure in schimbul contributiei de sanatate.
Acordul dintre realitate si teorie poate fi realizat doar daca statul va admite ca pentru o suma X de bani poate oferi doar un numar Z limitat de servicii medicale. Restul tratamentelor, care nu pot fi acoperite de catre stat din taxe, vor fi platite de pacienti fie direct (bani albi), fie prin intermediul asigurarilor medicale private deductibile.
Doar astfel ar putea disparea obiceiul umilitor al spagii, laolalta cu crizele de medicamente sau fenomenul capusarii spitalelor de stat de catre anumite clinici private. Dar pentru asta este nevoie ca statul sa stabileasca cati ban
