Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiectele judeţene ale USL – sabotate chiar de oamenii lui Moloţ. La Uricani, / Era gata-gata ca animalele fără stăpân să rămână şi fără adăpost. S-au împotrivit: un liberal şi nişte Gică Contra de profesie!

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, duminică 31 martie 2013 ·

Încă din martie 2012, la iniţiativa preşedintelui Moloţ, la nivel judeţean s-au făcut demersurile pentru asocierea structurii administrative judeţene cu mai multe administraţii publice locale în vederea constituirii Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Serviciul judeţean pentru ocrotirea animalelor fără stăpân”. Vorbim de un proiect judeţean a cărui utilitate nu poate fi pusă în discuţie, aprobat cu votul şi braţele deschise de toţi USL-iştii din administraţiile locale asociate în acest sens. Mai apoi, în luna ianuarie a acestui an, legislativul judeţean a aprobat alocarea a 2,96 milioane de lei noi pentru funcţionarea serviciului judeţean amin­tit în anul curent, mai mult de jumătate din sumă (15 miliarde de lei vechi) fiind investiţia judeţului – la Uricani şi Haţeg – pentru realizarea (proiectarea, execuţia, dotarea) a două adăposturi pentru animalele fără stăpân, dar şi pentru extinderea altor cinci astfel de obiective. Şi în ianuarie a.c., proiectul a fost aplaudat prin vot de liberalii de la judeţ, fiind susţinut şi de pesedişti (inclusiv dl. profesor Ion Hirghiduşi, reprezentant al uricănenilor în legislativul judeţean).

Părea, aşadar, că toate lucrurile sunt bine înţelese de USL-iştii din întreg judeţul pentru implementarea acestui proiect şi că, pe cale de consecinţă, punerea pe roate a serviciului judeţean era doar o chestiune de timp. În plus, la nivel local, la Uricani, primarul Buhăescu şi-a arătat întreaga disponibili­tate pentru acest proiect întrucât eradicarea fenomenului câinilor fără stăpân este, pe lângă o temă din campania anului 2012, o prioritate a actualului său mandat. Buhăescu nu a negat fenomenul şi a fost din start de acord cu soluţia. Joi, în 28 martie, pe ordinea de zi a şedin­ţei Consiliului local al oraşului Uricani s-a aflat proiectul privind aprobarea punerii la dispoziţie a unui teren, în folosinţă gratuită, pentru

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 57 minute
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 51 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 56 minute
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°