Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotbal, Liga 3: Seso pierde la Chişineu Criş pe final de meci!

Publicat in TurdaNews, duminică 31 martie 2013 ·

Seso Turda a jucat sâmbătă după-amiază la Europa Chişineu Criş, localitate care a preluat locul celor de la Europa Alba Iulia. Seso a dominat prima repriză, însă mingea s-a încăpăţânat să intre în poartă! Meciul s-a disputat pe un teren îmbibat cu apă.

Şt.Popa a avut prima ocazie încă în minutul 5, însă lovitura sa cu capul a fost respinsă de la vinclu de portarul gazdelor. Vali Fritea a fost aproape de autogol, în minutul 26, însă mingea respinsă defectuos a lovit bara transversală a propriei porţi!

În partea a doua, gazdele au ieşit mai motivate de la cabine şi au început să pună presiune pe poarta lui Pampea, care şi-a salvat echipa în câteva rânduri, chiar în poziţie de "unu la unu" cu adversarul. Gazdele au solicitat şi două lovituri de la 11 metri, însă centralul întâlnirii nu s-a lăsat înduplecat.

Golul victoriei a venit în minutul 81, la o lovitură liberă executată de Vali Fritea, care a beneficiat de faptul că mingea a fost deviată de zid, păcălindu-l astfel pe portarul Pampea. Seso a trecut din nou pe lângă gol, în ultimul minut, când Ştefan Popa a reluat din nou cu capul spre poarta echipei arădene, dar mingea a lovit din nou transversala porţii gazdelor, spre uşurarea portarului, care a fost bătut la această fază.

Europa Chișineu Criș – Seso Câmpia Turzii 1-0

A marcat: V. Fritea – min. 81

Europa: Rusu – Condrea (min. 50 – Apetri), Man, Toseschi, V. Fritea – Ciornei, Ban, R. Fritea (min. 88 – Popa), Contor (min. 73 – Hărceagă) – Băd, Bucur.

Seso: Pampea – Mocan, Şt.Popa, Muscă, Siecoban (min. 87 – Tilincă) – Mercean, Colgara, Olaru (min. 20 – Saşa), Boroș (min. 78 – Comanic) – Fertea, Muntean (min. 48 – Vescan).

Arbitri: Marian Bordean (Sibiu) – Gabriel Boncz (Făgăraș), Lucian Țuțu (Brașov)

Observatori: Ion Hotico (Baia Mare), Emanoil Gherghel (Arad)

Seso Turda a jucat sâmb

Articolul in TurdaNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 122. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 27 minute
Cel puţin 122 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Accident grav în judeţul Sibiu. Un copil a murit

Ziarul Financiar acum 12 minute
Un copil de şase ani a murit în urma unui accident produs în judeţul Sibiu. În accident au fost implicate două maşini. Accidentul a avut loc duminică. ISU Sibiu anunţă că un echipaj SMURD cu medic, o autospecială de stingere şi un echipaj SAJ au int

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 2 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum o ora
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă

Mediafax acum 34 minute
Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă către turnul de control de pe Aeroportul Internaţional Muan. Semnalul a fost lansat la puţin timp după ce turnul de control a avertizat despre prezenţa unor păsări în zonă.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum o ora
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Şeful OMS „a scăpat la limită de moarte” în atacul de pe aeroportul din Yemen

News.ro acum 4 ore
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat că el şi colegii săi „au scăpat la limită de moarte” în timp ce erau prinşi într-un atac aerian israelian asupra unui aeroport din Yemen, relatează BBC. Tedros Adhanom Ghebreye

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 3 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Ministrul Energiei, după ridicarea plafonării prețurilor: „Cei cu consum mare vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

Botosani News acum o ora
Sebastian Burduja a declarat că după ridicarea plafonării prețurilor la energie, furnizorii vor fi forțați să fie mai competitivi și vor scădea facturile celor care au consum mare cu 30-35%. Ministrul Energiei i-a îndemnat pe consumatori să se infor

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°