Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au fost sesizaţi telefonic de către Serviciul de Ambulanţă Motru, despre faptul că la Spitalul Municipal Motru, Secţia Urgenţe – Chirurgie, a fost adus un bărbat, care prezenta o amputare la nivelul tibiei piciorului stâng. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că persoana în cauză se numeşte L.I., de 57 ani, din municipiul Motru, sat Horăşti, care în timp ce încerca să sustragă fier vechi de la staţia de sortare aflată în exteriorul fostei mine Horăşti, tăind un stâlp de susţinere, zidul alipit s-a prăbuşit peste piciorul stâng al acestuia, amputându-l de la nivelul tibiei. S-a constituit echipă operativă la nivelul subunităţii care a efectuat cercetarea locului faptei, urmând a fi stabilite cauzele şi împrejurările producerii faptei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi tentativă de furt calificat.