Cred că cele mai aprinse discuţii le am cu elevii mei despre romi. Fiecare generaţie vine cu aceleaşi prejudecati si stereotipuri.

Dezbaterile, argumentele prezentate, îi pun pe gânduri pe cei mai mulţi dintre ei, ceea ce pentru mine e de ajuns. Nu ştiu însă cum evoluează când termină şcoala şi intră iar în circuitul prejudecăţilor din societate. Eu sper că îşi păstreză mintea deschisă. Cel mai des invocat argument în favoarea unei evaluări în bloc a etniei romilor, sunt exemplele personale, sau cele transmise de media. Le zic că presa caută ştiri, şi prezintă doar faptele. Rare sunt reportajele, care merg şi la cauze sau prezintă mai multe unghiuri ale întâmplărilor. Cât despre exemplele personale...Am încercat să mi le evaluez pe ale mele. Oare vine încercarea mea de a nu judeca oamenii în bloc, de la exemple cu romi buni? Când eram copil, tata mă speria că mă dă la ţigani. Nu cred că era spaimă mai mare. Fugeam cînd vedeam fuste colorate. Impresia negativă s-a întărit şi după ce o fetiţă de etnie romă, care căuta în ghenele de gunoi, ne-a cerut mie şi prietenei mele, când aveam vreo 6 ani, să îî dăm nişte pâne veche şi ea o să ne aducă un inel de aur. Am aşteptat-o în zadar cu răsplata. Pentru mine romii erau cei care căutau în gunoaie, pentru că aşa voiau ei, nu de nevoie. Am întâlnit apoi mulţi cerşetori. Am văzut că măturau străzile. Sau dădeau bilete la toaletele publice. Mama era din Brăhăşeşti şi verile le petreceam acolo. Unul din satele din comună era Toflea, unde trăiau mulţi romi. Aşa că îî vedeam în autobuz, când urcam la Tecuci. Stăteau mereu în spate. Erau gălăgioşi şi mirosul urât din autobuz îl asociam cu ei. Ii vedeam apoi venind şi vânzând ceaune pe la porţi. Nu scăpasem de frică, aşa că mă ascundeam când îi vedeam. Când eram la liceu am fost cu colega mea de banca la Râmnicu Sărat. Nu mai ştiu ce căutam, dar ştiu că ne-am plimbat cu trenul