Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a încercat să explice sindicaliştilor, vineri, la Deva, cum va funcţiona regionalizarea instituţiilor subordonate ministerului pe care îl conduce.
Conform declaraţiilor ministrului, toată administrarea instituţiilor deconcentrate teritoriale ale Ministerului Muncii se va face exclusiv la nivel regional, la nivel local păstrându-se numai serviciile pentru populaţie. „Din punct de vedere al Ministerului Muncii, acele deconcentrate pe care le avem vor fi organizate şi la nivel de regiune. Nu va însemna o suprapunere de personal, ci o altă gândire prin trecerea atribuţiilor de bază, cele legate de personal şi economic, la nivel de regiune. Restul atribuţiilor vor rămâne la nivel de judeţ, adică efectiv serviciile pentru populaţie”, a declarat Mariana Câmpeanu. Declaraţia ministrului Muncii a fost făcută în cadrul unei conferinţe judeţene pe tema regionalizării organizată de către Confederaţia Sindicală Naţională Meridian.
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a încercat să explice sindicaliştilor, vineri, la Deva, cum va funcţiona regionalizarea instituţiilor subordonate ministerului pe care îl conduce.
Conform declaraţiilor ministrului, toată administrarea instituţiilor deconcentrate teritoriale ale Ministerului Muncii se va face exclusiv la nivel regional, la nivel local păstrându-se numai serviciile pentru populaţie. „Din punct de vedere al Ministerului Muncii, acele deconcentrate pe care le avem vor fi organizate şi la nivel de regiune. Nu va însemna o suprapunere de personal, ci o altă gândire prin trecerea atribuţiilor de bază, cele legate de personal şi economic, la nivel de regiune. Restul atribuţiilor vor rămâne la nivel de judeţ, adică efectiv serviciile pentru populaţie”, a declarat Mariana Câmpeanu. Declaraţia ministrului Muncii a fost făcută în cadrul unei conferinţe judeţene pe tema regionaliz