Am trăit la intensitate maximă trei luni de zile. Ştiam din decembrie 2012 că editura Eikon din Cluj Napoca era invitată de ICR să participle la Târgul de carte de la Paris, Salon du Livre, 22-25 martie 2013, iar printre cărţile selectate să ajungă în Oraşul luminilor era şi a mea: “Ultimul drum al lui Dracula”. Traducerea a făcut-o minunata poetă şi profesoară universitară Letiţia Ilea, iar în februarie am lansat la Cluj, la Klausenburg Café “Le dernier chemin de Dracula”.
M-am simţit eu cam Mitică printre transilvănenii ăia serioşi, dar aşa este când joci în deplasare. A vorbit multă lume bună: Christophe Pomez, directorul Institutului Francez din Cluj-Napoca; vor vorbi: Irina Petraş, Horia Bădescu, Constantin Cubleşan, Ion Mureşan şi Petru Poantă. Nu ştiu de ce mă simţeam ca un viitor emigrant. Poate din moment ce toată lumea vorbea că vom pleca la Paris, ca şi cum eram nişte bieţi paşoptişti. Evident nu am scăpat ocazia să fiu un pic penibil, pentru că la sfârşitul stupidului meu pseudo-discurs am ţinut să încurajez audienţa: „Staţi fără grijă nu vă facem de râs!”.
Ne-am mai îmbărbătat noi între noi echipa, dar parcă mergeam la tăiere. Nea Vasile Dâncu - tatăl cunoscutului profesor şi sociolog – un remarcabil ţăran autodidact, un poet adevărat din toate punctele de vedere privea din când în când la volumul său „Chants”, când în gol. În cine ştie ce abis al creaţiei. Alt poet fabulos, Tavi Hoandră, un amestec ciudat de blândeţe ardelenească şi marxism cubanez, încerca să pară fericit, deşi îi tremurau nădragii italineşti: „Băi Bichire mergem la Paris. Tu îţi dai seama ce înseamnă asta?”. Nu mi-am dat seama deşi trei luni m-am chinuit. Evident la Paris am păşit ca nişte autentici ţărani într-o catedrală. Când vezi standurile „Seuil”, „Albin Michel”, „Fayard” sau miile de standuri începi să simţi presiunea. Şi dacă eşti mai slab de înger începi să crezi c
