Deşi un oraş ca Zalău nu poate, cu certitudine, concura cu metropolele americane ori cu marile oraşe germane, doi temerari au dat traiul cosmopolit de peste ocean ori din dezvoltate Germanie pe unul mai simplu şi mai liniştit aici. Şi le-a părut rău nicio clipă.
Primul este germanul Michael Werner, care a ajuns în Sălaj în 1992. Avea 30 de ani şi tocmai aflase că postul său de la fabrica de farmaceutice din Berlin a fost redus. „Cunoşteam situaţia farmaceutică de aici şi m-am gândit că aveam mai multe şanse să mă angajez în domeniu la vârsta mea, decât în zona Berlinului", povesteşte Michael. Zalăul a fost prima alegere când a decis să se stabilească aici, în 1992, deşi ca turist a ajuns şi în alte zone din ţară. „Şi asta pentru că, întâmplător, aveam nişte cunoştinţe în Sălaj", explică el.
Nu s-a ales nimic de planurile iniţiale, întrucât cel mai „aproape" de farmaceutică a ajuns prin intermediul primului său job de aici, de director administrativ la Salvosan Ciobanca. Din moment ce a devenit cetăţean român, calitate obţinută în 1998, Michael a mizat pe primul său atu: limba germană.
Lipsa de cadre specializate pentru clasele de limbă germană înfiinţate la Şcoala Mihai Eminescu l-a adus în 1999 în învăţământ, unde a predat timp de trei ani. Şi acum ar fi dispus să mai predea câteva ore, chiar neangajat şi chiar dacă are mult de lucru ca traducător, dacă situaţia din învăţământul românesc şi-ar reveni.
Autorizat ca traducător din 2001, Michael observă că profilul clientului s-a schimbat mult după aderarea la Uniunea Europeană. Dacă înainte lucra mai mult pentru cei care aduceau maşini, acum clienţii fideli sunt cei din justiţie - tribunal, judecătorie, DIICOT şi chiar Oficiul Federal de Criminalistică din Germania. Ceea ce l-a ajutat să-şi formeze un renume, dincoace şi dincolo de graniţă.
Germanul s-a căsătorit cu o sălăje
