Sponsorizarea cu mobilă nu este singura necunoscută din cariera lui Eugen Nicolăescu. Experiența de peste zece ani în industria secretă de armament este un alt capitol declarat închis de actualul ministrul Sănătății Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
În timp ce ministrul Eugen Nicolăescu primeşte cadouri „personale” de la clinici particulare, sistemul sanitar se duce în jos. De astăzi, oricine se va interna va trebui să scoată din buzunar o coplată de până la 10 lei, şi asta pe lângă plicul cu şpagă şi fără a beneficia de condiţii mai bune.
Nici managerii de spitale nu scapă. În loc să le finanţeze pe măsură, şeful de la Sănătate îi anunţă pe directori că dacă acumulează datorii timp de trei luni consecutiv, îşi fac bagajele. Vremuri grele vin şi pentru angajaţii din direcţiile de sănătate publică şi casele judeţene de asigurări, care vor fi restructurate. SUMARUL ARTICOLULUI Comerţul cu arme, un alt mister din viaţa ministrului Sănătăţii„Nu mai merită efortul de a vă răspunde la întrebări”
În tot acest timp, ministrul se răţoieşte cu presa, trimite drepturi la replică ironice şi refuză să răspundă la întrebările legitime ale opiniei publice privind sponsorizarea ciudată pe care a primit-o. Nu e singurul lucru pe care actualul ministru al Sănătăţii îl ascunde. Sunt multe alte lucruri dubioase în biografia sa, pentru care şi astăzi refuză să dea explicaţii.
RATMIL şi teroriştii arabi
Timp de 14 ani, actualul liberal Eugen Nicolăescu a fost unul dintre personajele importante din RATMIL S.A, Regia de Armament creată de Nicolae Ceauşescu. După ce Uniunea Sovietică a invadat Cehoslovacia, în august 1968, preşedintele Nicolae Ceauşescu a decis să creeze o industrie naţională de apărare relativ independentă de Moscova. Fiecare minister important şi-a creat departamente militare, coordonate de o Regie de Tehnică Militară, denumită RATMIL. EVZ a aflat cine l