Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Aron, semifinalist al show-ului “Românii au talent”

Publicat in Magazin Salajean, duminică 31 martie 2013 ·

Adrian Aron, adolescentul de 14 ani, din Zalău, care a oferit unul dintre cele mai emoţionante momente de la “Românii au talent” a fost ales vineri, 29 martie, pentru a merge mai departe în semifinală. Concurentul a reuşit să impresioneze până la lacrimini întreaga sală, şi chiar a reuşit să-i smulgă o lacrimă şi temutului jurat Mihai Petre după ce a interpretat vocal şi la chitară o melodie compusă de tatăl său, medic militar aflat în misiune în Afganistan.

Vestea că se numără printre semifinalişti, reuşind astfel să treacă de exigenţa juraţilor, i-a fost dată chiar de Andra Măruţă, iar de această dată lângă Adrian a fost şi tatăl său, bucurându-se împreună de anunţul făcut de aceasta, “mergi mai departe”.

Adrian, în vârstă de doar 14 ani, este elev al Liceului de Artă “Ioan Sima” Zalău. Adolescentul s-a prezentat la preselecţiile organizate la Oradea şi a reuşit să impresioneze până la lacrimi atât publicul, cât şi juriul, interpretând un cântec compus de tatăl său. Adrian a mărturisit că a început să cânte la chitară îndrumat de tatăl său. “Pe parcurs l-am întrecut. Acum sunt cel mai bun chitarist din familie. Tata mi-a propus să vin aici, chiar şi-a dorit. Piesa cu care particip a fost compusă de tatăl meu când era tânăr şi îndrăgostit”, a spus zălăuanul înainte de a-şi începe numărul.

Preselecțiile “Românii au talent” s-au încheiat. Timp de şapte ediţii românii au putut urmări cei mai talentaţi concurenţi ai celui de-al treilea sezon. Telespectatorii vor putea urmări, de săptămâna viitoare, live, înfruntarea dintre concurenții care aspiră la premiul de 120.000 de euro.

comments

Adrian Aron, adolescentul de 14 ani, din Zalău, care a oferit unul dintre cele mai emoţionante momente de la “Românii au talent” a fost ales vineri, 29 martie, pentru a merge mai departe în semifinală. Concurentul a reuşit să impresioneze până la lacrimin

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 39 minute
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 12 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Câți bani a câștigat CFR Cluj după calificarea din Europa League. Pe cine va întâlni în turul 2

Adevarul acum 18 minute
CFR Cluj a trecut de Paski, cu scorul general de 3-0, în primul tur preliminar din Europa League. Formația lui Dan Petrescu s-a calificat în turul 2, acolo unde va da peste o echipă mult mai puternică: Lugano, din Elveția.

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 24 minute
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum o ora
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 3 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

18°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°