Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coplata la externare intră în vigoare luni. Vezi aici cât va trebuie să plăteşti de acum înainte, la externare

Publicat in Antena 3, duminică 31 martie 2013 ·

Coplata la externare - care va intra în vigoare luni, potrivit noului contract cadru - va fi de 10 lei în câteva spitale bucureştene, în timp ce alte unităţi sanitare încă analizează situaţia, considerând că nu le pot lua bani bolnavilor cu venituri foarte mici.

Coplata la externare este prevăzută în Contractul cadru privind acordarea asistenţei medicale în perioada 2013-2014, valoarea acesteia urmând să fie stabilită de către fiecare spital în parte, dar nu la mai puţin de cinci lei şi nu mai mult de 10, conform Mediafax.

Altfel spus, pacienţii vor plăti la externare, indiferent de durata spitalizării, între cinci şi 10 lei. În Bucureşti, unele spitale au stabilit coplata la 10 lei, printre acestea fiind Spitalul Floreasca, Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Universitar de Urgenţă şi Spitalul "Sf. Maria".

Managerul Spitalului Cinic Floreasca, prof. Radu Macovei, a declarat că această sumă, fie şi minimă, adică de cinci lei, nu va putea fi încasată de la oamenii cu venituri reduse. "Vom percepe 10 lei drept coplată, însă bolnavilor cu venituri reduse nu le vom putea cere nici măcar cinci lei", a spus Macovei, citat de agenţia Mediafax.

Sunt însă spitale unde, duminică, nu era stabilită valoarea coplăţii, motivul fiind legat tot pacienţii fără venituri sau cu venituri foarte mici. În această situaţie se află, de pildă, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale "Dr. Victor Babeş".

Unii directori de spital nu cred despre coplată, chiar la valoarea ei maximă de zece lei, că ar putea aduce beneficii spitalelor. "Vor fi bani foarte puţini, cât să ajungă pentru cumpărarea chitanţierelor din care să rupem chitanţă pacienţilor care dau coplata", a declarat pentru agenţia Mediafax managerul unei unităţi sanitare.

Coplata la externare - care va intra în vigoare luni, potrivit noului contract

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicu Sârghea a murit. Toboșarul trupei Vunk avea doar 48 de ani

Libertatea acum 35 minute
Toboșarul trupei Vunk, Nicu Sârghea, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Anunțul decesului fulgerător a fost făcut pe Facebook de membrii trupei pe care a fondat-o. Lansarea piesei „Te-am sunat din greșeală”, programată mâine, a fost amânată.

Chalrambous, imediat după remiza lui FCSB cu Hoffenheim: „Băieții au făcut ceva la care nu ne-am fi așteptat”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
. Elias Charalambous, antrenorul roș-albaștrilor, a analizat remiza din etapa a șasea a grupei unice de Europa League.

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 8 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Belgia crește numărul de militari din România. Grupul de luptă NATO se extinde la nivel de brigadă

Ziare.com acum 4 ore
Belgia va crește, în anul 2025, contribuția cu trupe la Grupul de luptă al NATO din România, cu sediul la Cincu (județul Brașov), a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României. Această decizie a fost oficializată cu prilejul vizitei în

A fost câștigat marele premiu la Loto 6/49, de peste 100.000 de euro. Cât a costat biletul norocos

Ziare.com acum 5 ore
Loteria Română a anunțat joi seară, 12 decembrie, că la tragerea Loto 6/49 s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 519.397,36 lei (peste 100.000 de euro). Potrivit Loteriei Române, biletul norocos a fost jucat la agenţia 74-100 din Bucureş

Daniel Funeriu: Da, vreau să candidez la Preşedinţia României

News.ro acum 3 ore
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, vehiculat ca posibil candidat la alegerile prezidenţiale, a afirmat, joi seară, că este dispus să candideze. ”Da, vreau să candidez la Preşedinţia României”, a afirmat, joi seară, fostul ministru al Educa

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 11 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Mesaj RO-ALERT despre dispariția minorei de 12 ani primit de locuitorii din Constanța

Ziua Constanta acum 4 ore
În această seară , 12 decembrie 2024, locuitorii orașului Constanța au primit un mesaj RO-ALERT referitor la dispariția minorei de 12, ani, Radu Andreea Cristina care a părăsit în mod voluntar unitatea de învățământ în care studia, fără a reveni în

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 9 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 10 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

Vremea

București
acum

-0°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-4°/3°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°