Nu ai cum cheltui mai mult decat veniturile curente plus imprumuturile. Nu trebuie sa fii un geniu sa pricepi aceasta realitate. Cu toate acestea, multi confrati din presa, dar si unii comentatori de sub articole prefera sa dezvolte teorii ale conspiratiei in legatura cu imprumutul multilateral acordat Romaniei, de UE si FMI.
Spuneam, intr-un articol precedent, ca, perceptia normala privind politica de austeritate ar trebui sa aiba in vedere cumpatarea, tocmai pentru a nu ajunge in situatia sa apelezi la sprijinul institutiilor financiare internationale, organisme care ataseaza unei dobanzi relative scazute conditionalitati suplimentare rambursarii imprumutului si a dobanzii. Faptul ca aceste conditionalitati baga respectivul stat intr-o camasa de forta in ceea ce priveste bugetul de stat si implicit executia acestuia este consecinta evolutiei anterioare in materie de politica fiscala si salariala, cu alte cuvinte, a perioadei in care autoritatile statului respectiv, in cazul nostru, ale Romaniei, au actionat de capul lor.
Pentru o mai buna intelegere a motivului si necesitatii incheierii acordului cu FMI din anul 2009 este cred, oportuna, reluarea axiomei de la inceputul acestui articol. Asadar, nu poti cheltui mai mult decat veniturile curente plus imprumuturile. In cazul statului, nivelul cheltuielilor publice, acele care sunt responsabile cu buna functionare a sanatatii, invatamantului, ordinii publice si apararii nationale, nu poate asadar depasi suma veniturilor la care se adauga eventualele imprumuturi. Marea eroare a guvernarii Tariceanu a fost aceea ca nu a fost auster in sensul cumpatarii, a angajat cheltuieli permanente pe baza unor venituri viitoare prin natura lor, incerte.Sursa principala a veniturilor din acea perioada poate fi astazi foarte usor identificata prin ceea ce a urmat, si anume ca a disparut. Este vorba despre economisirea ex