Cine controlează consiliul de administrație și manageriază activele controlează și banii. Acesta este motivul care îi mână în luptă pe cei care participă la alegerile pentru conducerea SIF-urilor.
Bursa de Valori a intrat în „perioada“ cipriotă în aceste zile, cu o evoluție a cotațiilor în funcție de deznodământul din Cipru. Totuși, printre puținele creșteri mai semnificative s-a aflat chiar acțiunea Bursei de Valori București (BVB), care a convocat acționarii pentru aprobarea distribuirii unui dividend brut de 1,1198 lei/titlu și reducerea capitalului social cu 7,68 milioane lei (10% din total), urmând ca banii să fie distribuiți tot acționarilor. Reducerea de capital social până la 69,06 milioane lei se va face prin scăderea valorii nominale a acțiunilor, în prezent de zece lei.
Dar nu aceasta este principala „știre“ de pe piața de capital în perioada curentă, ci lupta pentru conducerea societăților de investiții financiare (SIF), care au alegeri pentru locurile din consiliile de administrație. SIF-urile sunt și anul acesta la mare căutare printre investitori, după ce au anunțat din nou dividende generoase. De altfel, politica de dividende, orientată către acționari, a permis SIF-urilor să crească mult peste media BVB anul trecut, mai exact peste 30% pentru BET-FI, indicele SIF-urilor și al Fondului Proprietatea, față de circa 20% pentru indicele compozit BET-C.
Război pentru controlul SIF Moldova
Cel mai disputat SIF este Moldova (SIF2), care este și cel mai lichid dinte cele cinci companii financiare. Societatea a reușit, în ultimii ani, să își îmbunătățească structura portofoliului, ajungând, în prezent, ca doar 3,5% din totalul activelor să fie reprezentat de participații la companii nelistate și, implicit, greu de valorificat. Valoarea acțiunilor de la companii listate însumează 83% din total, active nete care se ridică la 1,17 mili