România s-a aflat anul trecut pe locul al doilea în Europa, ţara noastră ocupând aceeaşi poziţie şi în 2011, potrivit unui studiu realizat de Global Entrepreneurship Monitor pe 30 de ţări europene care măsoară mai mulţi indicatori printre care şi intenţia cetăţenilor de a-şi deschide propriul business. Pe prima poziţie se află Macedonia, o ţară care nu a fost inclusă în clasamentul pe 2011, dar care în 2010 ocupa locul al doilea, după Norvegia. Alte ţări care se află în fruntea clasamentului sunt Letonia, Polonia, Bosnia & Herţegovina, Croaţia şi Lituania.
Între ţările în care oamenii îşi doresc foarte puţin să fie antreprenori se află Rusia, Irlanda, Germania, Danemarca, Elveţia. În acelaşi timp, tot mai mulţi români văd antreprenoriatul ca pe o şansă bună de a-şi face o carieră, ţara noastră aflându-se tot pe locul al doilea şi în această privinţă după Bosnia & Herţegovina. De asemenea, fondatorii de afaceri care au succes se bucură de o imagine din ce în ce mai bună, România având în urmă cu trei ani 65,5 de puncte în această privinţă, în timp ce anul trecut cifra a crescut la 74.
Ţările în care antreprenorii de succes au cea mai bună imagine sunt Finlanda, Irlanda şi Norvegia. Chiar dacă tot mai mulţi români îşi doresc să fie antreprenori, în ultimul an punctajul care măsoară frica de eşec a crescut în România, ţara noastră fiind printre primele în Europa în privinţa acestui indicator. Grecii şi italienii sunt europenii cărora le este cel mai mult teamă de eşecul în afaceri. “Teama de eşec şi blamarea eşecului fac ca mulţi dintre cei care îşi doresc să înceapă o afacere să renunţe. Nu cred că este o ruşine să eşuezi cu prima iniţiativă, important este să înveţi din acest eşec şi să mergi mai departe, să corectezi ceea ce nu ai făcut bine şi să o iei de la capăt”, afirmă Péter Barta, CEO al Fundaţiei Post-Privatizare.
Cele mai bine cl