Românii vor fi nevoiţi să scoată mai mulţi bani din buzunare incepand cu 1 aprilie. Luni se scumpesc ţigările, ca urmare a devansării cu trei luni a calendarului de majorare a accizelor pentru ţigarete, preţul mediu al unui pachet urmând să depăşească 12 lei. Şi berea va fi mai scumpă, pentru că acciza la bere va creşte cu 10%, conform unei modificări de la începutul anului a Codului Fiscal. Tot de la 1 aprilie, şi românii care solicită eliberarea a două tipuri de paşapoarte – cel simplu temporar şi paşaportul electronic simplu cu valabilitatea de cinci ani – vor achita sume mai mari de la aceeaşi dată. Luni intră în vigoare şi sistemul de coplată la externare, ceea ce înseamnă că pacienţii vor plăti, la ieşirea din spital, indiferent de durata spitalizării, o sumă cuprinsă între cinci şi 10 lei. În plus, de la 1 aprilie vor intra în vigoare şi noile taxe la trecerea podurilor Giurgeni-Vadul Oii şi Feteşti-Cernavodă.
Coplata la externare
Coplata la externare este prevăzută în Contractul cadru privind acordarea asistenţei medicale în perioada 2013-2014, valoarea acesteia urmând să fie stabilită de către fiecare spital în parte, dar nu la mai puţin de cinci lei şi nu mai mult de 10. Altfel spus, pacienţii vor plăti la externare, indiferent de durata spitalizării, între cinci şi 10 lei. În Bucureşti, unele spitale au stabilit coplata la 10 lei, printre acestea fiind Spitalul Floreasca, Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Universitar de Urgenţă şi Spitalul “Sf. Maria”. Managerul Spitalului Cinic Floreasca, prof. Radu Macovei, a declarat, pentru Mediafax, că această sumă, fie şi minimă, adică de cinci lei, nu va putea fi încasată de la oamenii cu venituri reduse. “Vom percepe 10 lei drept coplată, însă bolnavilor cu venituri reduse nu le vom putea cere nici măcar cinci lei”, a spus Macovei.
Sunt însă spitale unde, duminică, nu era stabilită valoarea co