În ultimii ani de dictatură curentul electric se oprea între anumite ore. Afirmând că „nu putem consuma mai mult decât producem”, Ceaușescu a dispus personal oprirea lui în cea mai mare parte a zilei. Inventivi, unii români s-au mai descurcat, ne povestește un bucureștean de 60 de ani. Sursa: „COPILĂRIA ANILOR 80-90” (FACEBOOK)

Ene Marian: la un un moment dat am lucrat în transporturi aeriene şi mergeam foarte des cu avionul. Pot să vă spun că noaptea când survolam zone foarte populate din România, pasagerii noştri, dar mai ales străinii, se cruceau

Luminile pâlpâiau şi se stingeau, în marile oraşe, ca la discotecă. Era incredibil să vezi cum zone întregi rămâneau dintr-o dată în beznă.

Sigur că mult mai palpitant era jos. Îmi aduc aminte cum tatăl meu îmi făcuse o instalaţie, cu un redresor ca să pot învăţa. Încărca bateria de la Dacia 1300 la priză cu redresorul şi cândse oprea lumina noi treceam pe baterie. Este adevărat cu un bec slab, de 12 w.

Dar şi când curentul nu era oprit aveam probleme. În bloc la noi administratorul urmărea consumurile de energie electrică.

Bătea la uşa apartamentului şi ne ameninţa cu reclamaţii la IDEB şi cu deconectarea. Atunci şi familia mea şi altele , prin diverse metode, blocam contoarul. Fie introduceam o bucăţică de film fotografic şi opream discul acela care, învârtindu-se înregistra consumul, fie foloseam un magnet.

Unele plăceri se terminau la orele 21.30

Ceauşescu turba din când în când pe tema consumului de energie electrică. Se demontau, atunci, becuri, se scoteau perdelelede la ferestre, ca să beneficiem din plin de iluminatul natural, se luau toate măsurile posibile şi imposibile pentru economii.

Chiar lingăii se întreceau în asta, lăudându-se cât de mult economisesc ei. Maximum mi s-a părut când, prin 1982-1984, nu mai ţin minte exact, s-a luat decizia, cel puţin în Bucureşt