Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De mâine se scumpesc biletele RATUC

Publicat in Monitorul de Cluj, duminică 31 martie 2013 ·

Preţul unui bilet cu două călătorii pentru transportul în comun va costa, începând de mâine, 4 lei, în loc de 3,5 lei cât este în momentul de faţă.

Majorarea preţului la biletele RATUC a fost aprobată în şedinţa de Consiliu Local din 15 martie, ca urmare a unei solicitări din partea conducerii regiei de transport urban. Iniţial, RATUC a cerut creşterea preţului la bilete cu 50 de bani, însă consilierii locali au aprobat o majorare de 25 de bani. Astfel, din 1 aprilie, un bilet cu o călătorie va costa 2 lei, iar unul cu două călătorii 4 lei.

Tot de mâine se modifică şi preţul abonamentelor. Astfel, un abonament pentru o zi va costa 12 lei, faţă de 10 lei cât este în prezent, abonamentele lunare pe o linie vor fi majorate de la 50 lei la 60 lei, pe două linii de la 73 lei la 84 lei, iar pe toate liniile de la 106 lei la 125 lei. De asemenea, abonamentele săptămânale vor fi mai scumpe, potrivit propunerii RATUC. Un abonament pentru o săptămână, pe o linie va costa 17 lei faţă de 14 lei în prezent, pe două linii va fi 28 lei faţă de 24 lei, iar pe toate liniile va costa 41 lei faţă de 35 lei. Ultima scumpire a biletelor a avut loc în 2010, când preţul unui bilet cu două călătorii s-a majorat cu 50 de bani.

Conducerea RATUC a argumentat că majorarea preţurilor este necesară din cauza scumpirii preţului la piesele de schimb cu aproape 60%, a anvelopelor cu aproape 50%, a energiei electrice, gazului metan, apei, carburanţilor cu 54%. În varianta de tarife propuse s-a avut în vedere şi constituirea unui fond de dezvoltare pentru dotarea cu mijloace de transport în comun.

Preţul unui bilet cu două călătorii pentru transportul în comun va costa, începând de mâine, 4 lei, în loc de 3,5 lei cât este în momentul de faţă.

Majorarea preţului la biletele RATUC a fost aprobată în şedinţa de Consiliu Local din 15 martie, ca urmare a unei soli

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 5 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 11 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 9 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 10 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Vremea

București
acum

24°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

21°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

21°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°