În organizarea Centrului Judeţean pentru Cultură (CJC) a fost audiată astăzi, de la ora 12.00, la „Galeria ART”, conferinţa „Nichita Stănescu - un portret posibil”, cu prilejul aniversării „marelui ploieştean”. Dr. Gavril Ţărmure, directorul CJC, a rostit o introducere în care a vorbit despre intenţia instituţiei de a-l sărbători astfel pe Nichita Stănescu, despre poetul şi criticul Ion Pop, profesor universitar doctor la Universitatea „Babeş-Bolyai”, unul dintre cei mai respectaţi universitari de multe decenii. Moderatorul întâlnirii a fost poetul şi prozatorul Dan Coman, unul dintre cei mai importanţi scriitori „douămiişti”rememorând pentru cei prezenţi vremea în care, licean, a descoperit poezia lui Nichita Stănescu împreună cu poeţi de vârsta lui, şi au scris apoi ani întregi în stil „Nichita”. -AA+A
Profesorul Ion Pop a „zugrăvit” un posibil portret Nichita Profesorul Ion Pop a încercat să urmărească apariţia cronologică a volumelor şi structurarea universului poetic stănescian prin desprinderea din tărâmul poeziei impregnate de ideologia politică a epocii, de asemenea, relaţia cu fenomenul poetic în evoluţia sa. Tributul vremii a însemnat abordarea, pe alocuri, temelor oficiale: lupta împotriva războiului, succese în construcţia socialismului etc.
Nichita Stănescu a fost unul dintre cei care au făcut eforturi pentru regăsirea mătcii poeziei române, abătută de la evoluţie de comunism pentru o perioadă şi conferenţiarul l-a aşezat pe poet în compania lui Blaga, Arghezi, Barbu, Vinea, Pillat, subliniind că Arghezi se simţea cel mai dezinvolt în toate registrele poeziei, ceilalţi ma având câteceva „spaţiu” în universurile poetice.
Universul stănescian are o poezie, despre facerea poeziei (poietică), în jurul cuvântului, a verbului, care ajunge să exploreze ritualic, uneori într-o vâltoare metamorfozantă, devoratoare pe parcurs. În „reabilita