În loc de matematică, elevii și liceenii vor avea parte, săptămâna aceasta, de demonstrații cu câini polițiști, marșuri antidrog și „lecții” la mall. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Pentru o săptămână, elevii din toată ţara vor pune cartea în cui şi nu vor mai avea grija notelor. Nu intră în vacanţă, ci în săptămâna „Şcoala Altfel”, perioadă în care cursurile se vor ţine în spaţii neconvenţionale: parcuri, muzee, instituţii publice, televiziuni şi mall-uri.
Aflat la a doua ediţie, programul se numeşte anul acesta „Să ştii mai multe, să fii mai bun!” şi se va desfăşura în perioada 1-5 aprilie.
Actele la control!
Elevii tentaţi de o carieră în poliţie, şi nu numai, au şansa să vadă exact cu ce se mănâncă aceasta. Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Institutul de Cercetare şi Prevenirea Criminalităţii, va prezenta elevilor teme legate de prevenirea delincvenţei juvenile, iar oamenii legii le vor face o demonstraţie cu câini poliţişti.
Cei care vor să îi întâlnească pe cadeţi pot vizita Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”. În 3 aprilie, şi jandarmii îi invită pe copii la exerciţii de alpinism de intervenţie şi demonstraţii cu cai, dar şi pentru prezentarea tehnicii din dotare. Polţiştii de frontieră îi vor introduce pe copii în noul sediu al Poliţiei de Frontieră din Capitală şi le vor arăta cum se face activitatea de control a documentelor la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu.
Cei care vor să afle tainele meseriei de pompier, sunt invitaţi la Foişorul de Foc, Facultatea de Pompieri, dar şi la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă din Bucureşti, unde vor afla cum să prevină incendiile. De departe, cea mai mare fascinaţie o vor exercita aeronavele din dotarea Inspectoratului de Aviaţie.
În 4 aprilie, copiii sunt aşteptaţi să participe la un marş de sensibilizare cu privire la riscurile consumului de droguri, organiz